Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
Politic Ultima Ora

Câciu, un ministru prizonier într-un „triunghi al complicităților”!

Adrian Câciu este prezentat pe Wikipedia în doar două fraze prin care ni se comunică că e pesedist de un an, are vârsta de 48 de ani și că, înainte de a ajunge ministrul finanțelor publice, a fost membru al asociației masonice Marea Lojă Națională a României. No comment!

Când a fost nominalizat pentru poziția de ministru al finanțelor, am salutat alegerea PSD pentru Adrian Câciu, un om venit din studiourile televiziunilor, conectat deci cu jurnaliști,oameni politici și de afaceri, bancheri etc, conform ziuanews.ro.

Am considerat că aceste legături, cu deschiderea implicită pentru dialog, ar fi mai importante și ar contrabalansa lipsa sa de experiență politico-administrativă.

Ei bine, după un an de zile de mandat, Câciu nu și-a folosit atuurile de comunicare spre propria informare, s-a dovedit opac mesajelor venite de la profesioniștii domeniului financiar-bancar, nu și-a consolidat deloc statutul ministerial, ba chiar a devenit contestat pentru lipsa de performanță și expertiză.

Cei din conducerea PSD reclamă în mod informal prin coaliție că nu prea au influență asupra lui Câciu, bancherii îl critică pe la conclavurile lor pentru că se împrumută foarte scump și riscant de pe piețele financiare internaționale, dar și că refuză orice sprijin, iar cei din Ministerul de Finanțe sunt îngroziți că gradul de colectare a taxelor s-a înjumătățit față de anii precedenți, iar măsurile de redresare nu vin.

În plus, banii din PNRR primiți de la UE stau neatinși la BNR, din lipsă de proiecte guvernamentale, iar MF-ul nu raportează c-ar avea strâns în portofoliu vreun proiect mare finanțabil cu banii europeni în perspectiva lui 2023.

Am aflat despre această situație periculoasă în urmă cu câteva săptămâni, și am încercat să mă informez despre cauzele imobilismului și opacității lui Câciu, respectiv de ce nu e sancționat sau forțat să acționeze corespunzător, și cum de poate sta atât de liniștit în plină criză și într-un mediu politic agitat.

Ei bine, omul nostru de la Finanțe cu CV-ul prezentat în două fraze, este bine protejat (dacă nu chiar coordonat) din cel puțin trei direcții.

La nivelul BNR el este luat în primire strict de către Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul ce și-a asigurat mereu postul cu sprijinul PSD, iar acesta îi coordonează strategiile așa cum crede el. De-aici vin și presiunile repetate pentru impunerea impozitului progresiv, o marotă mai veche a lui Georgescu, care însă azi ar mai avea doar efectul înfundării și mai mari a capitalului național, deoarece corporațiile multinaționale sunt de neatins în externalizarea profiturilor, după cum se vede pe planetă.

În plus, Florin Georgescu folosește atuul Câciu și în scopul consolidării poziției sale pentru obținerea dezideratului său personal de a deveni Guvernator BNR, post pentru care se luptă de 20 de ani, dar n-a avut și n-are șanse să-l obțină.

Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, şi un apropiat al PSD (a fost ministrul Finanţelor în cabinetul Văcăroiu - 1992-1996 - şi ministrul Finanţelor şi vicepremier în cabinetul Ponta 1 - mai 2012 - decembrie 2012), spune că este vremea revizuirii sistemului fiscal, respectiv introducerea unei impozitări progresive pe veniturile persoanelor fizice şi a proprietăţilor deţinute de aceştia. Într-o discurs ţinut la ASE luni, cu ocazia primirii premiului ”Cercetătorul ştiinţific al anului 2018”, el a criticat capitalismul autohton, de după 1990, susţinând că lipsesc 34 de miliarde de euro din capitalul firmelor: ”avem firme falimentare cu patroni bogaţi”. ”Ce ţară este aceea în care pierderea e mai rentabilă decât profitul, iar falimentul nu este o pagubă, ci un câştig major?” În acest context, Georgescu a amintit de faptul că rezultatele unor studii sociologice recente arată că 65 - 70% dintre români au o părere proastă şi foarte proastă despre câştigătorii tranziţiei de la comunism la capitalism, prin faptul că se consideră că nu munca a fost cauza îmbogăţirii persoanelor fizice respective. „De aceea, considerăm că actualul edificiu economico-social necesită o co­recţie. După restituirea averii statului şi a unor cetăţeni oneşti, în viitor este nevoie de mai multă redistribuire aplicată cu transpa­renţă. În scopul asigurării unei baze solide pentru furnizarea bunurilor şi serviciilor publice, în opinia noastră este necesară revizuirea sistemului fiscal, îndeosebi cel pri­vind persoanele fizice cu accent pe impo­zitarea progresivă a veniturilor şi pro­prie­tăţilor pentru a surprinde mutaţiile substan­ţiale în distriburiea acestora pe parcursul a 30 de ani“, a mai spus Georgescu.

La nivelul PSD protecția lui Câciu este asigurată de către secretarul general Paul Stănescu, ce funcționează astfel ca un scut împotriva criticilor din partid și coaliție, dar e limpede că securizarea lui Câciu vine în siajul luptelor subterane (dar vizibile pentru presă), care-au fost anclanșate împotriva conducerii lui Marcel Ciolacu, de către cuplul Firea-Stănescu.

În fine, în zona mediatică nici un patron din presă nu e suficient de curat sau independent ca să înceapă în mod individual o luptă cu ministrul finanțelor, iar aici Câciu se bucură și de protecția asumată a lui Dan Voiculescu, cu ale sale ambiții politice, pentru care relația caldă cu Câciu poate aduce mari avantaje.

Ăsta este motivul pentru care am titrat că ministrul nostru de finanțe ar fi prizonier într-un triunghi de complicități, una de tip „escu”, relația dintre cei trei enumerați mai sus, Georgescu, Stănescu, Voiculescu, fiind limpede pentru cunoscători.

Situația din finanțele României e chiar mai gravă decât am sugerat eu mai sus, iar specialiștii pricep bine că perspectiva pe termen scurt este una sumbră, dacă nu se iau rapid măsuri eficiente. Se știe totodată că Câciu și protectorii săi blochează aceste măsuri obligatorii, deci întrebarea este cine și când se va încumeta să deblocheze situația în timp util, pentru că dacă nu se va întâmpla asta, va fi jale!.

Este de părere fostul deputat PD-Cozmnin Gușă

Câciu, un ministru prizonier într-un "triunghi al complicităților"! 3

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.