Bugetul lui Teodorovici investește în fiecare tânăr… o jumătate de covrig. Pe tot anul 2019

Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cer o alocare de cel puţin 10 euro pe tânăr în 2019. Cele două organizaţii atrag atenţia că actualul proiect de buget al ministrului Taodorovici prevede o scădere drastică a principalelor programe pentru tineri ale Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS).

”Bugetul alocat pentru acţiuni de tineret la nivelul MTS ar urma să scadă, în 2019, la mai puţin de 1 leu pe tânăr pe an, după ce în 2018 a fost de 1,49 lei, echivalentul unui covrig. Acest buget include sumele pentru concursurile de proiecte de tineret organizate de MTS atât la nivel central, cât şi la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, precum şi proiectele proprii şi în parteneriat ale acestui minister şi ale instituţiilor aflate în subordinea sa. Ameninţat de scădere este şi bugetul pentru susţinerea centrelor de tineret, care ar urma să fie redus, de asemenea, cu peste o treime. Singura creştere este planificată pentru investiţii în centrele de agrement”, precizează ANOSR într-un comunicat.

CTR) şi ANOSR atrag atenția că o scădere semnificativă, cu peste 50%, este prevăzută şi în bugetul pentru tabere, inclusiv taberele studenţeşti.

”Având în vedere că în metodologia pusă în dezbatere publică apare creşterea alocaţiei de cazare, de la 60 de lei la 120 lei, pentru Programul Naţional ‘Tabere Studenţeşti’, suma totală alocată per zi ajunge la 160 de lei, faţă de 100 de lei, cum a fost în anii anteriori. Creşterea costurilor ar putea genera o scădere şi mai mare a numărului de beneficiari”, susţine ANOSR.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.