Klaus Iohannis, își va termina mandatul de președinte al României, peste 3 ani, în 2024, dar acesta este foarte posibil să iasă la pensie, ci să își continue cariera politică, de data asta, pe plan internațional.
Aliații NATO își scotocesc rândurile – în căutarea unui succesor al secretarului general Jens Stoltenberg, scrie politico.eu.
Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, a ocupat funcția civilă din octombrie 2014. Aliații și-au prelungit contractul până în septembrie 2022, lăsând puțin mai mult de un an pentru a instala un înlocuitor. La sediu, abia au început discuțiile oficiale, iar succesorul lui Stoltenberg este așteptat să fie prezentat la un summit al liderilor NATO de la Madrid la sfârșitul primăverii sau la începutul verii anului viitor.
Dar speculațiile din Bruxelles și din alte capitale aliate sunt deja dezlănțuite, unii oficiali, diplomați și analiști spunând că după 72 de ani a sosit momentul ca alianța să își numească prima femeie în funcția civilă de top. Alții spun că, având în vedere confruntarea continuă cu Rusia, alegerea unui est-european ar trimite un semnal important Moscovei.
Puneți împreună cele două imperative și trei nume se ridică rapid în partea de sus a listei potențialilor candidați: foștii președinți Kolinda Grabar-Kitarović din Croația și Dalia Grybauskaitė din Lituania; și actualul președinte eston, Kersti Kaljulaid.
Grabar-Kitarović, care a fost prima femeie președintă a Croației din 2015 până în 2020, are avantajul că a lucrat deja la sediul NATO, în calitate de secretar general adjunct pentru diplomația publică din 2011 până în 2014. Și-a spart un tavan de sticlă și în acel loc de muncă. .
Detractorii spun că Grabar-Kitarović, care și-a construit cariera politică ca conservator de centru-dreapta, s-a pătat de bancă de dreapta dură în timpul unei campanii de reelecție prezidențială eșuată în 2019.
S-a deplasat spre dreapta sub presiunea unui provocator populist, ducând la acuzații că s-a angajat în politica „fluierului câinelui”, pentru a pierde în fața fostului prim-ministru de centru-stânga, Zoran Milanović.
Dar Grabar-Kitarović se mândrește cu unul dintre cele mai impresionante CV-uri dintre potențialii viitori șefi ai NATO, care a servit atât ca ministru al Croației, cât și ca ministru de externe.
Ea a avut un rol puternic în cererile de aderare de succes ale țării la UE și NATO. De asemenea, a fost ambasador al țării în SUA din 2008 până în 2011, oferindu-i relații puternice la Washington, ceea ce va avea un cuvânt crucial în decizia NATO.
În calitate de colegă la Institutul de Politici și Politică Sine al Universității Americane în această primăvară, Grabar-Kitarović a condus un seminar despre viitorul NATO, care ar putea servi drept audiție pentru postul de top, în care a subliniat modul în care și-a petrecut timpul pe teren în Afganistan. în timpul stagiului de asistent al secretarului general.
„Mi-a plăcut slujba mea la NATO … și experiența de lucru și atmosfera de colaborare”, a spus ea la începutul prelegerii, în care era prezentat și fostul secretar general al NATO Jaap de Hoop Scheffer, fost ministru olandez de externe, care a slujit în top job de alianță din 2004 până în 2009.
De Hoop Scheffer a fost urmat în post de fostul prim-ministru danez Anders Fogh Rasmussen, care l-a precedat pe Stoltenberg, iar mai mulți din NATO au spus că este dificil să ne imaginăm aliații NATO care optează pentru cineva care nu a servit în mod similar ca șef de stat sau de guvern.
Această preferință pentru un fost lider național a condus la speculații recente despre fostul prim-ministru britanic Theresa May ca potențial candidat. Mark Sedwill, care a fost secretar de cabinet și consilier pentru securitate națională în mai și pe scurt sub prim-ministrul Boris Johnson, a fost de asemenea considerat un potențial nominalizat în Marea Britanie pentru NATO.
Un fost influent fost ambasador la NATO a declarat că există o așteptare generală că Marea Britanie va face un puternic impuls pentru postul de secretar general ca o modalitate de a-și demonstra influența continuă în Europa după Brexit.
Dar diplomații au subliniat că calificările vor fi considerate mult mai importante decât naționalitatea, cu o primă specială acordată abilităților de conducere, management și comunicare. Acest lucru ar putea exclude luna mai, ale cărei abilități de gestionare și comunicare în timpul procesului de Brexit au fost extinse la domiciliu.
Și Sedwill nu a ocupat niciodată funcția de secretar de externe sau ministru al apărării – două posturi văzute ca o cerință minimă pentru orice șef NATO.
SUA, Germania, Franța și Marea Britanie sunt privite în mod tradițional ca fiind cei mai influenți aliați în procesul de selecție a secretarului general.
Dar, având în vedere că țările UE formează o majoritate covârșitoare a aliaților NATO – 21 din 30 de membri – și alți câțiva candidați la aderarea la UE, Marea Britanie după Brexit ar putea avea dificultăți în a obține sprijinul pentru un rol atât de important.
Și unele țări din UE, în special Italia, cred că sunt în linie pentru ocuparea de top a NATO. Federica Mogherini, fost ministru italian de externe și fost șef al politicii externe al UE, și-a exprimat anterior interesul, dar diplomații au spus că nu va avea sprijinul Washingtonului și că Enrico Letta, care a fost prim-ministru italian din aprilie 2013 până în februarie 2014 , a fost un candidat italian mai viabil.
„Marea Britanie dorește să aibă un punct de sprijin puternic la Bruxelles”, a spus un fost oficial NATO. „Italienii vor spune că este rândul lor – spun mereu asta. Și esticii la fel. ”
Printre alți oficiali din Europa de Vest care ar putea fi incluși în acest mix se numără și premierul olandez Mark Rutte, care lucrează acum la formarea unei noi coaliții guvernamentale, și ministrul belgian de externe Sophie Wilmès, care anterior a fost prim-ministru în exercițiu.
Unii observatori ai NATO au spus că alegerea unui secretar general din țările baltice, în special Grybauskaite din Lituania, ar putea fi văzută ca fiind prea ostil față de Moscova, într-un moment în care președintele SUA Joe Biden încearcă să stabilizeze relațiile dintre Rusia și Occident.
Fostul înalt oficial NATO a spus că concursul pentru postul de secretar general ar putea fi vizionat doar în contextul unei game mai largi de posturi de conducere NATO care vor fi puse în joc, cu o întrebare crucială fiind câte dintre aceste locuri de muncă vor face americanii pretind pentru ei înșiși.
Sedwill, de exemplu, ar putea fi mai probabil ca adjunct al secretarului general – ceea ce ar conferi importanța Regatului Unit fără a fi nevoie să câștige un concurs de popularitate.
Alți factori ai deciziei sunt dacă țara de origine a unui anumit secretar general îndeplinește obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare – un marker simbolic, dar important, care ar putea spori șansele lui Kaljulaid, actualul președinte al Estoniei.
Kaljulaid a lansat recent o campanie nereușită pentru a deveni secretar general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, o poziție care ar părea să se potrivească mult mai bine cu CV-ul ei. Înainte de a deveni președinte în octombrie 2016, ea a servit timp de 12 ani ca reprezentant al Estoniei la Curtea de Conturi a UE.
România este un alt aliat al NATO care îndeplinește pragul de 2 la sută, oferindu-i potențial președintelui Klaus Iohannis o poziție de secretar general, deși România ar putea fi privită ca un pic prea șmecheră față de Rusia.
În schimb, Grabar-Kitarović s-a confruntat cu câteva întrebări despre a fi prea confortabil cu președintele rus Vladimir Putin în timpul Cupei Mondiale din 2018, când – îmbrăcată într-o cămașă a echipei în carouri roșu-albă – era o susținătoare proeminentă a Croației pe măsură ce avansa în finală înainte de a pierde în fața Franței la stadionul Luzhniki din Moscova.
Franța nu va reuși să-l aleagă pe secretarul general, dar va exercita un veto de facto, au spus cei din NATO, care ucide efectiv orice șansă pe care Turcia ar putea să o aibă de a revendica un post foarte înalt. Președintele francez Emmanuel Macron a făcut recent un impuls pentru ca NATO să demonstreze o mai mare coeziune politică, un obiectiv pe care Stoltenberg l-a aprobat ca parte a unui proces recent de „reflecție” asupra viitorului alianței.
În timpul seminarului său pentru Universitatea Americană, Grabar-Kitarović a demonstrat abilitatea de a face ecou platolilor pro-NATO ale lui Stoltenberg, care i-au adus o reputație pentru comunicări disciplinate chiar și pe fondul tumultului cauzat de fostul președinte american Donald Trump.
„Este foarte important să rețineți că NATO nu este doar o alianță militară, ci o alianță politică, precum și o alianță de valori”, a spus Grabar-Kitarović audienței sale. „Există o identitate democratică comună la NATO”.
