Augustin Zegrean îi dă Nucleara lui Dăncilă. A încălcat Constituția

Premierul Dăncilă i-a transmis vineri președintelui Iohannis noile propuneri ale Guvernului pentru portofoliile de miniștrii interimari, locuri rămase vacante după ieșirea ALDE de la Guvernare.

Șeful statului i-a răspuns primului-ministru Dăncilă că nu va numi niciun ministru propus de aceasta întrucât ar fi obligat să încalce Constituția.

Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean intervine în scandalul dintre cele două Palate și spune că șefa Guvernului nu are voie să propună de două ori intermatul.

„Nu. Constituția nu permite. Deci în 45 de zile trebuie să se rezolve problema. Președintele a refuzat să numească interimari, acum CCR l-a obligat să numească de îndată, cine este de vină oare? Acum să se descurce ei. Amândoi sunt în afară Constituției, și președintele și premierul, pentru că au tot tărăgănat-o până s-a ajuns aici. Premierul dacă mergea la Parlament se rezolva de mult. Președintele, dacă semna decretele, nu se ajungea aici. Acum singură soluție mai este că premierul să meargă cu propunerile în Parlament pentru remaniere, dar asta după moțiunea de cenzură. Așteptăm până joi, nu piere țară”, a spus Zegrean pentru stiripesurse.ro.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.