Fostul consilier al lui Ludovic Orban, pe vremea în care liderul PNL conducea Guvernul României, Ionel Chiriță, trage un semnal de alarmă,cu privire la utilizarea celor 30 de miliarde de euro,care urmeză să vină în România,de la Uniunea Europeană.
Dacă cele 216 unităţi administrativ teritoriale cu statut de oraş nu vor primi o alocare suficientă nici din resursele financiare prevăzute în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nu putem spera că ar putea să se pună capăt ruralizării României.
Prin introducerea pilonului “Coeziune socială și teritorială”, printre cei şase piloni în care trebuie să se înscrie reformele şi investiţiile pe care urmează să le finanţeze PNRR, Comisia Europeană ne-a arătat direcţia în care ar trebui să mergem,.
Multe state membre UE au prevăzute în planurile lor de redresare și reziliență alocări separate pentru urbanul mic şi localități cu cerințe speciale. Curând vom vedea care va fi obţiunea decidenţilor din ţara noatră.
Pentru a ajunge la o prosperitate acceptabilă pentru toţi cetăţenii ţării şi pentru realizarea unui climat social stabil la nivelul întregii ţări este necesară reducerea disparităţilor şi armonizarea economică şi socială a tuturor localităţilor, cât şi a tuturor judeţelor României.
Promovarea unei dezvoltări armonioase pentru toate zonele ţării, precum şi dezvoltarea echilibrată între localităţile din cadrul fiecărui judeţ, prin realizarea unor centre de dezvoltare zonală, poate susţine crearea de zone dinamice de integrare, distribuite echilibrat pe întreg teritoriu, contribuind astfel la dezvoltarea zonelor adiacente.
Oraşele care pot funcţiona ca centre de dezvoltare zonală trebuie să coopereze în cadrul unui sistem policentric, astfel încât această cooperare să fie o valoare adăugată pentru zonele periferice ale acestora, precum şi pentru comunele din zonele adiacente.
Mai mult de o treime din populaţia României (peste 7 milioane de cetăţeni) beneficiază de serviciile publice ale oraşelor (spitale, licee, evidenţa persoanelor, servicii voluntare de urgenţă şi altele, beneficiarii fiind, în mod egal, locuitorii oraşelor şi comunelor învecinate.
Putem evita repetarea unei alocări discreţionare în defavoarea oraşelor mici şi mijlocii, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, dacă la elaborarea Programului Național de Redresare și Reziliență se va ţine cont de propunerile făcute în acest sens.
Alocarea unei părţi consistente din cele 30 de miliarde ar trebui să ţină cont că oraşele mici au fost marginalizate pe alocările trecute. Majoritatea fondurilor europene, alocate în perioada 2007-2020, au mers către comune prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi către municipii – cu precădere către reşedinţele de judeţe – prin Programul Operaţional Regional (POR).
“Intervenţiile pentru reforme” ar putea fi generate şi gestionate de fiecare minister în parte, pentru activităţile din domeniu pe care le coordonează, dar cred că ar fi nepotrivită o disipaţie a “intervenţiilor pentru investiţii” prin toate ministerele.
Realizarea obiectivelor de investiţii din mai toate domeniile s-a făcut, cu rezultate foarte bune, prin programe gestionate de ministerul care s-a ocupat de lucrările publice, finanţate din fonduri europene sau din fonduri guvernamentate. Nu cred că cineva ar trebui să fie „novativ cu orice preţ” în consumarea celor 30 miliarde de euro, doar pentru a le da unora instrumente prin care să-şi câştige cât mai multă influenţă asupra aplicanţilor viitoarelor proiecte.
Riscul este ca multe proiecte care reprezintă nevoi reale să nu îşi găsească finanţare sau ca unele proiecte să nu poată să întrunească condiţionalităţile pe care trebuie să le îndeplinească şi, totuşi, să fie finanţate.
