Alina Gorghiu: MCV va fi istorie, dar reformele vor continua în România. Justiţia a avut mereu suportul nostru în ceea ce priveşte asigurarea independenţei sale

Preşedinta Senatului Alina Gorghiu a precizat că „MCV va fi istorie, dar reformele vor continua în România” şi a punctat că legile justiţiei, „maltratate în anii anteriori”, au fost reparate și sistemul judiciar va funcţiona corect.

„MCV va fi istorie, dar reformele vor continua în România. Mulţumim Comisiei Europene pentru modul în care a susţinut România în toţi aceşti ani, pentru colaborare şi pentru încrederea dovedită acum.

Depăşirea perioadei de funcţionare a MCV este un moment foarte important în ceea ce priveşte finalizarea integrării europene a României.

Este o performanţă extraordinară a ţării noastre, a tuturor românilor!

Nu este întâmplător faptul că facem acest pas atât de mare în timpul mandatului unui preşedinte al României provenit din PNL, domnul Klaus Iohannis, şi care se află în relaţie de parteneriat cu un Premier PNL, domnul Nicolae Ionel Ciucă.

Liberalii au fost mereu, din 1990 şi până acum promotorii integrării europene şi euro-atlantice, şi susţinătorii celor mai importante reforme pentru România”, a scris Alina Gorghiu, marţi pe Facebook.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.