ALERTĂ! PSD îi amenință pe Iohannis și Cîțu! Va începe marele război politic

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a declarat că social-democrații „vom declanşa un mare război politic pentru apărarea intereselor românilor” dacă președintele Klaus Iohannis și guvernanții nu se vor consulta cu ei în elaborarea versiunii finale a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce va fi trimis la Bruxelles spre aprobare.

Stănescu a subliniat că PSD, „cel mai mare partid din România, cel care a câştigat alegerile parlamentare, care are cei mai mulţi aleşi locali şi parlamentari, nu poate fi ignorat”.

„PSD a propus de mai multe ori Guvernului să lupte cu pandemia umăr la umăr, într-un efort politic comun.

Le-am întins mâna din respect pentru români şi sănătatea lor, dar Iohannis şi liberalii lui au refuzat.

Aşteptăm dialogul privind PNRR, dar dacă aroganţa lor incompetentă îl va bloca, vom declanşa un mare război politic pentru apărarea intereselor românilor.

Nu-i vom lăsa pe liberali şi userişti să facă harcea-parcea PNRR-ul, pentru că aşa cum am mai spus, nu este al lui Cîţu şi al camarilei lui din Guvern, ci al românilor”, a mai transmis Paul Stănescu.

Paul Stănescu:

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.