ALERTĂ! Încă o demisie din grupul PNL! Deputatului i-au luat polițiștii telefonul mobil! FOTO

Deputatul PNL, Adrian Miuțescu a demisionat din grupul parlametar al liberalilor și s-a alăturat grupului condus de Ludovic Orban.

”Mă retrag din grupul parlamentar PNL și voi activa ca deputat neafiliat. Sper ca gestul meu să fie înțeles corect și să reprezinte un semnal de alarmă pentru actuala conducere a partidului, dar și pentru colegii din teritoriu, de la aleși locali la simpli membri de partid.

Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid, care a reușit în două luni de zile să prăbușească încrederea românilor în Partidul Național Liberal.

Voi apăra în continuare interesele argeșenilor în Parlamentul României și mă voi bate pentru proiectele Argeșului, care au fost prioritizate și demarate în forță în timpul Guvernului Orban.

Nu părăsesc partidul din care fac parte din ianuarie 1990 și sper ca, în ceasul al XII-lea, rațiunea să învingă și noua conducere a Partidului Național Liberal să se îndrepte din nou, spre nevoile și problemele reale ale românilor”, a spus Miuțescu.

Mai mult, deputatul PNL anunță că, polițiștii judiciari i-au reținut telefonul mobil, în urma unei cercetări în rem al unui dosar în care, alesul ar fi implicat.

„Dezmint informațiile prezentate  potrivit cărora la sediul PNL Argeș ar fi descins procurorii Direcției Naționale Anticorupție sau că aș fi fost „luat” de procurorii anticorupție.

Aceste informații sunt false!La fel de false și informațiile referitoare la așa-zisa audiere a mea de către procurorii DNA.

Singura informație reală este aceea că mi-a fost reținut telefonul mobil de către polițiști judiciari.

Deși am dubii asupra legalității acțiunii, nu m-am opus pentru că nu am nimic de ascuns. Singura informație pe care am primit-o este aceea că este vorba de o cercetare in rem, fără să mi se aducă la cunoștință că am vreo calitate în această cercetar”, scrie Miuțescu pe facebook.

ALERTĂ! Încă o demisie din grupul PNL! Deputatului i-au luat polițiștii telefonul mobil! FOTO 1

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.