
Alertă în PSD. Procurorii DNA au intrat pe fir. Noul minstru al agriculturii, Petre Daea ar putea avea probleme
Procurorii DNA au descoperit că una dintre persoanele pe care fostul ministru al agriculturii, Adrian Chesnoiu, le-af fi ajutat să se angajeze în minister este, ”pila”, actualului ministru, Petre Daea.
Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și abuz în serviciu.
El și-a dat demisia din funcție după ce DNA a cerut ridicarea imunității sale. Ulterior, Parlamentul a aprobat solicitarea DNA, iar fostul ministru a fost pus sub urmărire penală.
Locul lui în Guvern a fost luat de Petre Daea, adică chiar de unul dintre cei care i-ar fi cerut lui Chesnoiu să îi angajeze un om în minister, potrivit referatului DNA consultat de G4media.ro.

Cine era pila lui nea Petrică
Mihai Cosmin Corobea lucra la ICECHIM și s-a înscris la concursul pentru ocuparea unui post de ”consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal și Consultanță Agricolă – Serviciul Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal, Consultanță și Statistică Agricolă – Direcția generală Politici Agricole din cadrul MADR”.
Denunțătorul din dosar, membru în comisia de concurs pentru angajare, l-a înregistrat ambiental pe ministrul Adrian Chesnoiu în timp ce acesta îl presa să facă ceva să îl angajeze pe omului lui ”nea Petrică” şi alte 3 pile.
Acesta l-a denunțat pe Chesnoiu în februarie, imediat după ce ministrul i-a cerut să îi dea subiectele pentru consursurile de angajare a 4 oameni. Denunţătorul a primit statut de colaborator al DNA cu identitate reală și l-a înregistrat pe ministru.



Comentarii