ALERTĂ. Dragnea, în ȘEDINȚĂ cu Tăriceanu. Pregătesc suspendarea lui Iohannis

ALERTĂ. Dragnea, în ȘEDINȚĂ cu Tăriceanu. Pregătesc suspendarea lui Iohannis

Liderul PSD Liviu Dragnea are o discuție vineri seară cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, privind o eventuală suspendare a președintelui, anunță Antena3, după ce Iohannis a refuzat numirea celor doi miniștri și a șefului Armatei. Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat că președintele Klaus Iohannis „în mod cert se cere suspendat”.

La rândul său, deputatul PSD Liviu Pleșoianu este de părere că „suspendarea lui Iohannis este obligatorie”.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a semnat decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă, actualul șef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în ședința CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcție.

„Această propunere făcută nu respectă rigorile legii. În consecință CSAT nu a aprobat solicitarea ministrului Apărării”, a spus Iohannis.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a spus vineri că președintele Klaus Iohannis a anunțat-o că nu va da curs numirilor celor două propuneri de la Dezvoltare și Transporturi, chiar dacă CCR a stabilit că există un conflict de natură juridică și trebuie emise decretele.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.