4.000 de români s-au adunat la Ţebea. Se împlinesc 146 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu
Politic Social Ultima Ora

4.000 de români s-au adunat la Ţebea. Se împlinesc 146 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu

Aproape 4.000 de oameni iau parte duminică, în localitatea Ţebea din judeţul Hunedoara, la manifestările comemorative dedicate împlinirii a 146 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu.

4.000 de români s-au adunat la Ţebea. Se împlinesc 146 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu

Serbările de la Ţebea au început cu o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi, în fruntea căruia s-au aflat mitropolitul Banatului, Ioan, împreună cu episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, şi episcopul vicar al Episcopiei Aradului, Emilian.

La manifestări sunt prezenţi vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, ministrul Educaţiei, Valentin Popa, şi ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero, parlamentari, lideri de partide politice şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale.

În cuvântul său, mitropolitul Banatului a spus că Avram Iancu este unul dintre românii care s-a luptat pentru desfiinţarea iobăgiei, introducerea limbii române în administraţia publică de stat şi pentru înfiinţarea de şcoli româneşti.

„Slăvite voievod Avram Iancu, îţi mărturisim că în spaţiul nostru românesc liber încă ne naştem într-o limbă română frumoasă ca o duminică, plângem, ne bucurăm şi ne rugăm lui Dumnezeu în limba română. Îţi mai mărturisim că aici şi peste 100 de ani preoţii noştri se vor ruga lui Dumnezeu pentru tine şi oştenii tăi tot în dulcea noastră limbă română”, a afirmat mitropolitul Banatului.

Manifestările de la Ţebea au continuat cu depuneri de coroane de flori din partea Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului, instituţii ale statului, partide politice şi organizaţii neguvernamentale.

În cursul după-amiezii, va avea loc un spectacol folcloric.

Avram Iancu este considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, care a avut un rol important în Revoluţia din 1848-1849.

Avram Iancu s-a născut în anul 1824 într-o familie de ţărani moţi înstăriţi şi a profesat ca avocat. A murit pe 10 septembrie 1872 în comuna Baia de Criş, judeţul Hunedoara, şi a fost înmormântat în cimitirul din Ţebea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.