Drama unui profesor care n-a mai putut pleca peste hotare din cauza pandemiei: „Agenția refuză să-mi returneze banii!” 5
#pandemie Exclusiv Social turism Ultima Ora

Drama unui profesor care n-a mai putut pleca peste hotare din cauza pandemiei: „Agenția refuză să-mi returneze banii!”

Profesorul Bogdan Spiridonică, fost director al Școlii Generale „Mihai Eminescu” din Năsăud, ne-a scris pe adresa redacției, supărat fiind că toate economiile sale, investite într-o excursie plătită la agenția Christian Tour, riscă să fie pierdute.

Mai exact, este vorba despre 5.580 de euro, plătiți în două tranșe (iulie 2019 / ianuarie 2020) pentru un circuit în Africa de Sud care ar fi urmat să se desfășoare în primăvara acestui an.

În martie 2020, înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, agenția le-a transmis că circuitul nu se mai poate desfășura, întrucât nu s-au înscris suficiente persoane. Ulterior, profesorul Spiridonică a fost de acord să primească vouchere în valoare de 5.580 de euro, în locul returnării sumei.

Și-a ales o nouă excursie, în Mexic și Cuba, de aceeași valoare, cu plecare în octombrie 2020. Între timp autoritățile mexicane au anunțat că turiștii străini nu mai sunt primiți în țară, din cauza pandemiei, astfel încât profesorul năsăudean a solicitat returnarea integrală a sumelor investite.

Degeaba. Zeci de telefoane și multe drumuri până la Cluj-Napoca au rămas fără niciun răspuns din partea companiei, care nu a returnat banii și nici nu i-a oferit alte soluții.

Drama unui profesor care n-a mai putut pleca peste hotare din cauza pandemiei: „Agenția refuză să-mi returneze banii!” 6

Drama unui profesor care n-a mai putut pleca peste hotare din cauza pandemiei: „Agenția refuză să-mi returneze banii!” 7

Christian Tour, o companie de prestigiu

Din 1997 până în prezent, Christian Tour a devenit cel mai mare tour operator de vacanțe charter din Romania. „Puțini dintre cei peste 200.000 de turiști români care călătoresc în fiecare an cu agenția Christian Tour știu că în urmă cu mai bine de două decenii, undeva într-un subsol, nu departe de Facultatea de Drept, porneam la drum cu un vis, o mulțime de planuri în minte, și doar câțiva bani în buzunar. Eram pe atunci student, eram îndrăgostit de munte și visam să îi ajut pe români sa descopere lumea”, povestea acum ceva timp Cristian Pandel, fondator Christian Tour.

Noi suntem convinși că situația profesorului Bogdan Spiridonică va fi rezolvată, iar angajații care își tratează clienții cu dispreț vor fi aspru sancționați. NewsTeam promite că va urmări cazul și invită compania Christian Tour să ne transmită un punct de vedere oficial.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.