Dosar DISPĂRUT în mod straniu. Ipoteză șocantă: CATASTROFA de la Baloteşti, un asasinat politic?
Justiție Politic Social Ultima Ora

Ipoteză șocantă în cazul unui dosar dispărut: CATASTROFA de la Baloteşti, un asasinat politic?

Anul acesta s-au împlinit 24 de ani de la catastrofa aviatică de la Baloteşti. O aeronava TAROM, tip Airbus 310, s-a prăbuşit de la înălţimea de 1.200 de metri, la aproxiamtiv două minute de la decolarea de pe aeroportul Otopeni, vineri, 31 martie 1995. Au murit cei 11 membri ai echipajului şi cei 49 de pasageri. Straniul accident de la Balotești a ajuns și la emisiunea „Air Crash Investigations”, care a făcut un documentar pe acestă temă. Prezentăm aici ipoteza NewsTeam privind acestă catastrofă.

La bordul avionului erau 32 de belgieni, 1 thailandez, 3 americani, 1 francez, 1 olandez, 2 spanioli şi 9 români. Printre pasagerii străini se găseau consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, Van Den Ameele, secretara ambasadorului Belgiei la Bucureşti, Kathleen Hochart, Emilio Hap – functionar al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, trei functionari ai USAID – agenţie americană pentru dezvoltare. Nici un corp nu a rămas întreg, trupurile fiind practic ciopârţite şi împrăştiate pe câmp.

Dosarul penal al acestui caz a zăcut mulţi ani, nesoluţionat, în sertarele procuraturii, timp în care au dispărut din el, în mod straniu, multe probe importante. În 2008 a izbucnit un scandal pe această temă, apoi probele au fost reconstituite, nu se ştie cum, după care dosarul a primit Neînceperea Urmăririi Penale! Adică avionul s-a prăbuişit din ghinion. Există însă voci, chiar ale unor specialişti, care induc ideea că se muşamalizează o explozie din interiorul avionului. Rude ale unor decedaţi merg chiar mai departe, susţinând că a fost vorba despre un asasinat.

“Explozia a a vut loc în aer”

Ipoteză șocantă în cazul uni dosar dispărut: CATASTROFA de la Baloteşti, un asasinat politic?

– Vladimir Beliş, directorul de la acea vreme al Institutului de Medicină Legală Mina Minovici: „Explozia este cauza morţii pasagerilor şi a membrilor echipajului, nu carbonizarea. Explozia a a vut loc în aer. Dacă mureau la impactul cu solul, cadavrele nu ar fi fost aşa de fragmentate”.

„Cutia neagră avea capacul spart”

balotesti

– Catastrofa de la Baloteşti este obiect de studiu la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, specializarea criminalistică. Petruţ Ciobanu, profesor care predă acest caz, ca model de investigare, din imaginile puse la dispoziţia facultăţii de Poliţie: “Comisia de investigare a accidentului a găsit cutia neagră, dar capacul de protecţie al acesteia era spart. De regulă, cutiile sunt fabricate dintr-un material foarte dur – oţel -, care să reziste la impactul aeronavei cu solul. Motoarele au fost găsite în pământ într-un unghi de aproximativ 80 de grade. De regulă, o navă se prăbuşeşte într-un unghi de aproximativ 30, 40 de grade (adică a căzut ca un bolovan, nu ca un avion – n.r.). La locul accidentului se vede un element de structură metalică la o distanţă de aproximativ 3 metri de calea ferată care prezintă urme de ardere pe interior. Rămâne de stabilit care a fost cauza care a produs acele urme de ardere”.

“Marian Nazat mi-a zis să-mi ţin gura”

Ipoteză șocantă în cazul uni dosar dispărut: CATASTROFA de la Baloteşti, un asasinat politic?

– Marian Bătănoiu, fratele căpitanului de pe aeronava Muntenia, Ilie Bătănoiu, a indus chiar ipoteza unui asasinat la comandă. El a susţinut că s-ar fi găsit printre resturi un paşaport cu un nume care nu figura pe lista pasagerilor. “L-am întrebat pe procurorul criminalist Marian Nazat ce-i cu acel nume şi el mi-a zis să-mi ţin gura”, declarat Marian Bătănoiu.

Carcasa avionului “a făcut picioare”

– Resturile avionului, în special carcasa, depozitate la baza de aprovizionare a Aviaţiei Civile, pentru reconstituire, au dispărut înainte de terminarea acestei investigaţii.

Gheorghe Răcaru, director adjunct al TAROM în 1995:

“Avionul a explodat, pe urmă s-a prăbuşit”

balotesti

“S-au găsit probe care indică faptul că avionul a explodat în aer şi pe urmă s-a prăbuşit. E vorba de nişte obiecte din aeronavă descoperite la distanţă foarte mare faţă de locul impactului. Acestea nu aveau cum să ajungă acolo decât dacă erau proiectate de la înălţime mare, în urma unei deflagraţii.

Dovezile din dosar au dispărut de la Procuratură

– În anul 2008, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a constat că procuratura nu terminase investigaţia în cazul Baloteşti, iar o parte importantă a dosarului712/P/1995, care avea iniţial 1.081 de file, dispăruse. Nu a fost găsit nimeni vinovat pentru această dispariţie suspectă. CSM a dispus atunci reconstituirea documentaţiei. Nu s-a specificat însă cum au putut fi reconstituite unele dovezi de la faţa locului, şi chiar raportul final de expertiză. În orice caz, în anul 2012, „noul dosar Baloteşti”, a primit Neînceperea Urmăririi Penale (NUP) din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte  de Casaţie de Justiţie.

Oficial, accidentul s-ar fi produs din cauza unui complex de evenimente nefericite: în timp ce pilotului i-a venit rău, un motor s-a defectat, iar condiţiile meteo nefavorabile şi altitudinea mică l-au pus pe copilot în imposibilitatea de a redresa aeronava.

“A fost un asasinat la comandă”

„Din investigaţiile noastre, a rezultat că explozia a fost declaşată de ceva care a lovit avionul de jos în sus. Noi credem că la bord erau două persoane cu anumite documente legate de Revoluţia din 1989, care nu trebuia să ajungă peste hotare. A fost un asasinat politic”, ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, ruda unui din membrii echipajului.

 

 

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.