France Presse, despre revocarea lui Kovesi: analiștii avertizează asupra riscului unei derive a statului de drept din România 1
Justiție Ultima Ora

France Presse, despre revocarea lui Kovesi: analiștii avertizează asupra riscului unei derive a statului de drept din România

Revocarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA a ajuns în presa internațională. Agenția France Presse tratează pe larg decizia președintelui Klaus Iohannis de a semna decretul prin care Codruța Kovesi este înlăturată de la conducerea Direcției. 

France Presse, despre revocarea lui Kovesi

Jurnaliștii francezi scriu că Executivul de stânga de la București a obținut, după o lună de dispute, demiterea șefei parchetului anticorupție, iar prin anunțul deciziei sale, președintele Iohannis a rezolvat provizoriu criza politică ce putea să-i aducă suspendarea din funcție, informează HotNews.ro.

Pe de altă parte, mai arată sursa citată, semnând decretul de revocare a lui Kovesi, șeful statului „a permis guvernului condus de social-democrați să marcheze un nou punct în lupta pe care a demarat-o pentru a remodela instituția judiciară, pe care o acuză de abuz de putere împotriva clasei politice”.

AFP amintește și contextul în care s-a ajuns la revocarea șefei DNA li se referă astfel la protestele din ultimul an ale societății civile față de reformele judiciare dorite de PSD.

Jurnaliștii francezi precizează și că unii analiști avertizează asupra riscului unei derive a statului de drept din România, în mod asemănător cu situația din Ungaria și Polonia, în timp ce alții atrag atenția cu privire la posibile manevre pentru ca liderul PSD Liviu Dragnea să scape de închisoare.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.