Veşti bune de la Bruxelles pentru români! Se finanţează un nou spital!
Comisia Europeană a aprobat o investiție în valoare de 47 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională pentru a construi…
Comisia Europeană a aprobat o investiție în valoare de 47 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională pentru a construi…
Prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu (42 de ani), a absolvit Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra, iar luni dimineaţă a participat la proba scrisă…
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), formaţiunea politică controlată de către Dan Voiculescu, a reuşit să mai atragă încă un parlamentar, după deputații Graţiela…
După deja consacratul și păgubosul obicei antidemocratic și la limita legilor și a Constituției, guvernul „meu” nu a catadicsit să solicite încuviințarea…
Deputatul social-democrat botoșănean Răzvan Rotaru este revoltat de gestul oribil pe care l-a făcut baronul de Suceava Gheorghe Flutur, prin care a…
Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a solicitat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informaţii privind măsurile avute în vedere pentru a sprijini cu adevărat…
În urma manevrei prin care guvernul Orban a evitat consultarea Parlamentului în privinţa prelungirii cu 30 de zile a stării de alertă,…
Lipsa minimei echități în sistemul de pensii reprezintă o temă sensibilă pentru majoritatea românilor, dar mai ales pentru majoritatea pensionarilor care au…
Şefii de stat şi de guvern din ţările membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire…
Ceea ce se întâmplă în ţară în ultimele zile ne confirmă faptul că planul de subjugare a poporului român prin intermediul instituirii…