
Propunere: toți cetățenii europeni să aibă o carte de identitate comună
Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București a organizat în această săptămână conferința internațională „Cetățenia europeană dincolo de Brexit”, la care au participat, printre alții, ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew James Noble, vicepreședintele Comitetului Economic și Social European, Jane Morrice, precum și numeroși reprezentanți ai mai multor instituții și ai unor organizații neguvernamentale active la nivel continental.
Discuțiile au fost animate de către fostul ministru delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, prorector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
“România pierde un partener important în Uniunea Europeană prin #Brexit. Un aliat privind politica de securitate și de apărare, un partener comercial cu care avem un excedent comercial, un loc din UE în care peste 400.000 de români se simt acasă, un sprijin privind perspectiva asupra educației, cercetării și inovării. Brexit-ul ne obligă să ne gândim la ce urmează și mai ales la cum putem pierde imediat statutul de cetățean european. De aceea, acest lucru trebuie să ne împingă să cerem ca cetățenia europeană să fie mai clar definită, prin crearea unei cărți de identitate specifice și menționarea explicită a drepturilor garantate la nivel european”, a declarat Negrescu.




Comentarii