Vremea 7 martie 2019. Temperaturi maxime de peste 20 de grade Celsius

Prognoza meteo pentru ziua de joi anunță temperaturi de până la 23 de grade Celsius în Banat și Crișana.

Vremea va fi frumoasă în toată țară și deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii martie. Vântul va suflă moderat spre tare în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Moldova, Bărăgan și Dobrogea și cel mult moderat în restul teritoriului. Maximele termice vor urcă la prânz până spre 14-19 grade în Transilvania și Maramureș, 18-23 de grade în Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în sudul Banatului) și 15-20 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

În București, vremea va fi în mare parte frumoasă, cu cer parțial noros, iar temperaturile maxime se vor încadra în jurul valorii de 14 grade Celsius. Dimineață temperaturile se vor încadra între 8-9 grade, iar nopatea valorile termine vor coborî până la 2 grade Celsius.

La munte, cerul va fi temporar noros şi, mai ales în cursul zilei, se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza depuneri de polei, în Carpaţii Occidentali şi Orientali şi pe arii restrânse în cei Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.