Parlamentari condamnaţi definitiv votează în continuare legi. “N-au omorât pe nimeni”

Aleșii se agață de căile extraordinare de atac din justiţie şi până când depun contestaţiile, colegii lor sunt răbdători şi înţelegători, a arătat stirileprotv.ro

În Slovenia, un deputat a demisionat, după ce a povestit că a furat un sandviș dintr-un magazin, într-un experiment. În România, avem parlamentari condamnaţi definitiv, cărora instanţă le-a interzis să mai ocupe funcţii publice, şi care sunt în continuare în Parlament.

Ultimul scandal de acest fel dintre opoziţie şi putere, se referă la deputatul PSD Octavian Goga – dar nu este singurul. În ultimii ani, mai mulţi parlamentari care au condamnări definitive au refuzat să demisioneze.

În septembrie 2018, Octavian Goga, deputat PSD, a fost condamnat definitiv pentru că a condus fără permis şi s-a sustras de la prelevarea probelor biologice. Pe lângă cei 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare, Instanţa Supremă i-a interzis să mai ocupe funcţii publice.

5 luni mai târziu, Octavian Goga este încă deputat şi încă votează în Parlament. Explicaţia – o contestaţie în anulare, o cale extraordinară de atac deschisă de social-democrat însă abia în noiembrie, după decizia Curţii Constituţionale privind constituirea completurilor de 5 judecători. Aşadar, din septembrie, când a fost condamnat, până în noiembrie, când Octavian Goga şi-a contestat sentinţa definitivă, Parlamentul nu a pus în aplicare decizia definitivă a Curţii Supreme. Colegii lui sunt oameni înţelegători.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: „Cu domnul Goga nu ştiu, ştiu că nu e condamnat pentru vreo faptă, n-a omorât pe nimeni, ştiu că a condus sub influenţa alcoolului… Da, vă daţi seama ce fapta penală a făcut domnul Goga.”

În cazul condamnărilor definitive, rămâne o chestiune de moralitate, spun specialiştii, chiar şi atunci când instanţă nu interzice în mod expres ocuparea unei funcţii publice. Pentru că nu li s-au interzis drepturile electorale, mai sunt şi alţi parlamentari condamnaţi definitiv aflaţi în funcţii, printre care Liviu Dragnea sau Cătălin Rădulescu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.