Postul TVH se închide după aproape 20 de ani. Câteva zeci de angajați vor fi concediați

Postul de televiziune TV H, operat de Fundația Massmedia România de Mâine, se va închide în următoarea perioadă, după aproape 20 de ani de funcționare.

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, toți angajații televiziunii – în jur de 50-60 de oameni – urmează să fie concediați. De altfel, ei au fost anunțati de decizia managementului de a închide postul, o decizie luată din rațiuni financiare, potrivit informațiilor Paginademedia.ro.

TVH se transformase, de câteva luni, într-un post de televiziune pentru copii, cu Andra Gogan ca imagine a stației.

În perioada următoare, companiile de cablu vor fi anunțate de închiderea emisiei. Practic, TVH va înceta să emită după ce va înștiința oficial Consiliul Național al Audiovizualului în legătură cu decizia.

Actualul post TV H a fost lansat în urmă cu aproape 20 de ani de Fundația România de Mine, ca un post școală, care funcționa pe lângă Universitatea Spiru Haret. Ulterior, numele a fost schimbat în TVH2O, apoi în TVH.

TVH era în lista must-carry, ceea ce înseamnă că era prezent în grilele tuturor distribuitorilor de cablu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.