Prim-viceguvernatorul BNR vrea banii bogătașilor României: impozitarea progresivă a veniturilor și proprietăților

Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, şi un apropiat al PSD (a fost ministrul Finanţelor în cabinetul Văcăroiu – 1992-1996 – şi ministrul Finanţelor şi vicepremier în cabinetul Ponta 1 – mai 2012 – decembrie 2012), spune că este vremea revizuirii sistemului fiscal, respectiv introducerea unei impozitări progresive pe veniturile persoanelor fizice şi a proprietăţilor deţinute de aceştia. 

Într-o discurs ţinut la ASE luni, cu ocazia primirii premiului ”Cercetătorul ştiinţific al anului 2018”, el a criticat capitalismul autohton, de după 1990, susţinând că lipsesc 34 de miliarde de euro din capitalul firmelor: ”avem firme falimentare cu patroni bogaţi”.

”Ce ţară este aceea în care pierderea e mai rentabilă decât profitul, iar falimentul nu este o pagubă, ci un câştig major?”  În acest context, Georgescu a amintit de faptul că rezultatele unor studii sociologice recente arată că 65 – 70% dintre români au o părere proastă şi foarte proastă despre câştigătorii tranziţiei de la comunism la capitalism, prin faptul că se consideră că nu munca a fost cauza îmbogăţirii persoanelor fizice respective.

„De aceea, considerăm că actualul edificiu economico-social necesită o co­recţie. După restituirea averii statului şi a unor cetăţeni oneşti, în viitor este nevoie de mai multă redistribuire aplicată cu transpa­renţă. În scopul asigurării unei baze solide pentru furnizarea bunurilor şi serviciilor publice, în opinia noastră este necesară revizuirea sistemului fiscal, îndeosebi cel pri­vind persoanele fizice cu accent pe impo­zitarea progresivă a veniturilor şi pro­prie­tăţilor pentru a surprinde mutaţiile substan­ţiale în distriburiea acestora pe parcursul a 30 de ani“,  a mai spus Georgescu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.