VIORICA DĂNCILĂ MESAJ PENTRU ROMÂNI DE LA STRASBOURG. ”Identitatea culturală românească a căpătat noi valențe”
Premierul Viorica Dăncilă prezintă marți,în Parlamentul European de la Strasbourg obiectivele României pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Șefa Guvernului nu a uitat că în 15 ianuarie se sărbătorește Ziua Culturii Naționale,prilej cu care a transmis un mesaj cu acestă ocazie.
”Sărbătorim, astăzi, Ziua Culturii Naționale și marcăm 169 de ani de la nașterea <omului deplin al culturii românești>, așa cum îl numea Constantin Noica pe Mihai Eminescu, în creația căruia românii îşi identifică una dintre cele mai valoroase moșteniri, împărtășite de toate generațiile.
Ziua Culturii Naționale invită la reflecție asupra României și a românismului, asupra tradițiilor și credințelor noastre de care suntem mândri, pe care avem datoria să le respectăm, să le apărăm și să le facem cunoscute în întreaga lume. Este și un prilej să medităm la rolul fundamental al culturii în unitatea națiunii române, în dezvoltarea societății și a fiecăruia dintre noi.
Identitatea culturală românească a căpătat noi valențe, odată cu integrarea noastră în marea familie europeană. Valorile culturale naționale, cu amprenta lor, afirmând individualitatea noastră dar și afinitățile, întregesc și consolidează patrimoniul cultural european.
Prin toate acțiunile culturale pe care România le va promova în calitate de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, vom contribui la asigurarea armoniei și unității în diversitate la nivel european și la întărirea sentimentului de apartenență la marea familie europeană, cu păstrarea, totodată, a identității culturale a națiunilor. Vom promova bogăția culturală și intelectuală a României, a românilor, veritabil tezaur național și sursă inepuizabilă de inspirație pentru generațiile viitoare.
În numele Guvernului României, adresez cu această ocazie mulțumiri românilor de pretutindeni pentru contribuția pe care o aduc, zi de zi, la păstrarea şi afirmarea patrimoniului cultural, a valorilor și tradiţiilor româneşti.”, spune Viorica Dăncilă.
Pentru milioane de români care trăiesc dincolo de granițele țării, în diaspora, păstrarea limbii materne reprezintă una dintre cele mai importante legături…
O nouă criză financiară amenință funcționarea sistemului judiciar din România. Statul datorează avocaților 21,5 milioane de lei. Ministerul Justiției a acumulat datorii…
Comentarii