Astăzi se împlinesc 2.068 de ani de când Iulis Cezar a rostit celebrele cuvinte: ”ZARURILE AU FOST ARUNCATE”

Expresia „Trecerea Rubiconului” înseamnă a depăși un punct fără întoarcere și se referă la traversarea râului de către Iulius Cezar în anul 49 î.Ch., lucru care a fost considerat o declarație de război. Atunci a rostit Cezar celebrele cuvinte, în sesnul ”fără întoarcere”,: „Zarurile sunt aruncate”. Din acel moment, Cezar intră în linie dreaptă către poziția de dictator, lucru care îi va fi fatal până la urmă. 

După o serie de victorii militare de răsunet, Iulis Cezar dorește puterea totală în Imperiul Roman. În anul 50 î.Ch., Senatul condus de Pompei i-a ordonat lui Cezar să se întoarcă la Roma și să-și demobilizeze armata pentru cǎ termenul său ca proconsul se încheiase.

În plus, Senatul îi interzice lui Cezar să candideze pentru un consulat secund în absența sa. Cezar a crezut că va fi judecat și marginalizat politic dacă ar fi intrat în Roma fără imunitatea pe care i-o conferea poziția de consul sau fără puterea armatei sale. Pompei l-a acuzat pe Cezar de insubordonare și trădare.

Pe 10 ianuarie 49 î.Ch. Cezar traversează Rubiconul (granița Italiei) și atacă propria patrie, republica romană, cu gândul de a se instala dictator. În acest context, Cezar ar fi spus „Alea iacta est” („Zarurile sunt aruncate”).

Optimații, inclusiv Metellus Scipio și Cato cel Tânăr, au fugit către sud, neștiind că Cezar este însoțit doar de Legiunea a X-a. Cezar l-a urmărit pe Pompei până la Brundisium, sperând să restaureze alianța lor anterioară de zece ani. Pompei l-a evitat, însă, iar Cezar a făcut un uimitor marș de 27 de zile către Spania, unde i-a înfrânt pe locotenenții lui Pompei. Apoi s-a întors la est, pentru a-l provoca pe Pompei în Grecia, acolo unde pe 10 iulie 48 î.Hr. la Dyrrhacium Cezar abia a evitat o înfrângere catastrofală. L-a înfrânt decisiv pe Pompei, în ciuda avantajului numeric al acestuia (aproape dublul infanteriei și cavalerie suplimentară) la Pharsalus într-o luptă violentă și de scurtă durată în anul 48 î.Hr.. Pompei a fugit către Egipt, acolo unde a fost ucis de către un ofițer în serviciul regelui Ptolemeu al XIII-a.

În Roma, Cezar cere să fie numit dictator, avându-l pe Marc Antoniu ca prim locotenent; Cezar a demisionat din postul de dictator după unsprezece zile și a impus să fie ales pentru a doua oară consul, alături de Publius Servilius Vatia Isauricus. L-a urmărit pe Pompei în Alexandria, unde își instalează tabăra armatei sale și devine implicat în războiul civil alexandrin dintre Ptolemeu și sora, soția și regina alături de care conducea, faraonulCleopatra a VII-a. Poate că alianța lui Cezar cu Cleopatra a fost un rezultat al rolului pe care Ptolemeu l-a avut în uciderea lui Pompei; se relatează că Cezar ar fi plâns la vederea capului lui Pompei, care i-a fost oferit de către șambelanul lui Ptolemeu, Pothinus, ca dar. Cezar înfrânge apoi forțele lui Ptolemeu și o instalează pe Cleopatra ca domnitor, alături de care își va crește singurul său fiu biologic despre care se știe, Ptolemeu al XV-a Cezar, cunoscut mai bine sub numele de „Caesarion”. Cezar și Cleopatra nu s-au căsătorit niciodată.

 

După ce a petrecut primele luni ale anului 47 î.Hr. în Egipt, Cezar merge către Orientul Mijlociu, unde îl anihilează pe regele Farnace al II-lea al Pontuluiîn Bătălia de la Zela; bătălia sa a fost atât de concretă și completă încât a comemorată în cuvintele Veni, vidi, vici („Am venit, am văzut, am cucerit”). După aceasta a pornit către Africa pentru a rezolva problema restului de suporteri senatoriali ai lui Ptolemeu. A câștigat cu rapiditate o victorie semnificativă la Thapsus în 46 î.Hr. în fața forțelor lui Metellus Scipio (care moare în bătălie) și lui Cato cel Tânăr (care se sinucide). Totuși, fii lui Pompei, Gnaeus Pompeius și Sextus Pompeius, alături de Titus Labienus, fostul nunțiu propraetorian al lui Cezar (legatus propraetore) și al doilea în comandă în Războiul Galic, supraviețuiesc bătăliilor din Spania. Cezar a pus sub urmărire și a înfrânt ultimele rămășițe ale opozanților în Bătălia de la Munda în martie 45 î.Hr.. În tot acest timp, Cezar a fost ales pentru al treilea și al patrulea său mandat în poziția de consul în anii 46 î.Hr. (alături de Marcus Aemilius Lepidus) și 45 î.Hr.

Cezar învinge opoziția politică de la Roma și devine dictator pe viață, dar intră în conflict dur cu aristocrația momentului. În anul 44, luna martie, ziua 15, Iulius Cezar este asasinat de un grup de senatori. Zarurile fuseseră aruncate pentru Imperiul Roman…