E GATA. AUGUSTIN ZEGREAN ÎI DĂ LOVITURA FATALĂ LUI TUDOREL TOADER. KLAUS IOHANNIS A PROCEDAT PERFECT CONSTITUȚIONAL
Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că șeful statului Klaus Iohannis a proceedat perfect constituțional atunci când a respins-o pentru a doua oară pe Adina Florea pentru funcția de Procuror Șef al DNA.
“Legea aceasta, care prevede posibilitatea președintelui de a respinge o singură dată o propunere, este luată după o decizie a Curții Constituționale din 2008, în care se spune că președintele poate să respingă o singură dată o propunere de ministru. Și aici este o chestie similară, este cam același lucru… Între timp, Curtea Constituțională a mai dat o decizie, în 19 decembrie, prin care reia din motivarea deciziei din 2008 și spune că a doua propunere nu poate să fie, în niciun caz, aceeași persoană care a fost o dată respinsă. Asta spune și în 2008 în decizie și în 2018 în decizie, când este vorba de numirea sau revocarea miniștrilor. Ori, fiind o situație similară, cea de la numirea procurorilor, și practica Curții este identică. Nu poate fi învinuit președintele că a respins-o! Singura motivare pe care ar fi trebuit președintele să o facă – era suficient să spună că persoana aceasta a fost a mai fost propusă încă o dată și a fost respinsă, conform deciziei Curții Constituționale. Nu poate fi obligat în niciun caz, pentru că propunerea însăși nu este în regulă, dacă a fost făcută aceeași propunere”, a spus Augustin Zegrean, conform Mediafax.
Pentru milioane de români care trăiesc dincolo de granițele țării, în diaspora, păstrarea limbii materne reprezintă una dintre cele mai importante legături…
O nouă criză financiară amenință funcționarea sistemului judiciar din România. Statul datorează avocaților 21,5 milioane de lei. Ministerul Justiției a acumulat datorii…
Comentarii