
Încep lucrările la construcțiile adiacente Aeroportului Brașov
Încep lucrările la construcțiile adiacente Aeroportului Brașov
Lucrări noi vor fi demarate din primăvara anului 2019 la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, după ce contractul privind proiectarea și execuția la nouă obiective a fost semnat vineri, valoarea acestuia fiind de peste 34 de milioane de lei, din care 1,2 milioane pentru proiectare.
Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a semnat, vineri, contractul pentru „Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav Etapa a III-a, Proiectare și execuție lucrări de construcții și instalații pentru 9 obiecte”, în urma adjudecării licitației de către o firmă din Sibiu. Aceasta are la dispoziție trei luni pentru proiectare și opt luni pentru execuție.
„Ne propunem să realizăm construcțiile adiacente Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav. Ne bucurăm că am depășit cu bine această etapă de achiziții și că avem contractul de lucrări semnat. Sperăm că în luna mai constructorul va începe lucrările, că nu vor apărea niciun fel de probleme și termenele contractuale vor fi respectate, astfel ca până la sfârșitul anului Aeroportul să prindă contur. În paralel vom realiza procedurile de achiziție a lucrărilor pentru terminalul de pasageri, vom încheia protocolul cu ROMATSA, vom clarifica modalitatea de asigurare a controlului de trafic și vom face demersurile necesare pentru certificarea Aeroportului”, a spus președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea.
Costul pentru proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor pentru care a fost semnat contractul de vineri este de peste 34 milioane lei, din care 1,2 milioane sunt doar pentru proiectare.
După elaborarea proiectului tehnic, pe amplasamentul de la Ghimbav vor fi proiectate și construite clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea auto și drumul de acces între terminal și DJ 103C, drumurile tehnologice interioare, împrejmuirile și porțile, rețelele interioare, precum și platforma antisuflu.
Lucrările pentru care s-a semnat contractul de vineri reprezintă doar o parte din cele care sunt necesare pentru Aeroport, estimate la aproximativ 57 milioane euro.
Despre Aeroportul Brașov se vorbește încă din 1992, de când datează Consiliile Județene. De-a lungul anilor, au fost tatonări și întâlniri cu diverși investitori din străinătate, însă concret a început să se lucreze la aeroport după anul 2009, odată cu aprobarea de către Parlament a Legii privind transferul unei suprafeţe de 200 de hectare aflate la Ghimbav, din domeniul public al statului și administrarea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, în domeniul public al județului Brașov și în administrarea Consiliul Judeţean, pentru construirea Aeroportului.
Primul obiectiv construit în cadrul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav a fost pista de decolare-aterizate (cu o lungime de 2850 de metri și o lățime de 45 de metri), finalizată în 2014.
Consiliul Județean Brașov a mai lansat, în 2018, și licitația de aproape 136 de milioane de lei pentru construcția terminalului aeroportului. Durata proiectului este de 11 luni, de la semnarea contractului, dintre care opt luni de lucrări efective. Procedura a fost lansată după ce documentația de licitație pentru construirea terminalului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav (AIBG) a fost avizată de Autoritatea Națională de Achiziții Publice, care o respinsese în două rânduri, în 26 noiembrie și 7 decembrie.
Avizul de la ANAP a dat undă verde Consiliului Județean Brașov să desfășoare procedurile de achiziție pentru realizarea terminalului. Data de deschidere a ofertelor este 28 ianuarie 2019., după care vor urma etapele de evaluare a ofertelor potențialilor constructori.



Comentarii