ANA BIRCHALL MESAJ PENTRU ROMÂNI : ”SĂ CREȘTEM ȘI SĂ CONSOLIDĂM PROIECTUL EUROPEAN”
România îşi doreşte să ducă mai departe idealurile marii familii europene, momentul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene fiind unul istoric, afirmă vicepremierul Ana Birchall.
„În urmă cu 12 ani, trăiam un moment istoric pentru ţara noastră: Aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a reprezentat împlinirea celui mai important obiectiv naţional din ultimii 25 de ani, alături de aderarea la NATO, şi unul dintre cele mai importante succese ale diplomaţiei româneşti. Astăzi, când România preia oficial Preşedinţia rotativă a Consiliului UE, ne dorim să ducem mai departe idealurile marii familii europene, să promovăm ataşamentul faţă de valorile europene, să creştem şi să consolidăm nivelul de încredere în proiectul european, valorificând în acelaşi timp toate oportunităţile care ţin de apartenenţa noastră la UE. Exercitarea pentru prima dată de către România a Preşedinţiei Consiliului UE este şi ocazia să demonstrăm încă o dată că ţara noastră este un partener pro-european loial, promotor constant al unităţii, solidarităţii şi coeziunii la nivel european, şi să arătăm cât de multe pot face românii şi România pentru Uniunea Europeană!”, a afirmat Ana Birchall, pe facebook.
Pentru milioane de români care trăiesc dincolo de granițele țării, în diaspora, păstrarea limbii materne reprezintă una dintre cele mai importante legături…
O nouă criză financiară amenință funcționarea sistemului judiciar din România. Statul datorează avocaților 21,5 milioane de lei. Ministerul Justiției a acumulat datorii…
Comentarii