
AGRICULTURA LA MIȘTO: DAEA IA BANII FERMIERILOR PENTRU A-I PASA CONSILIERILOR SĂI
Agrointeligența-agrointel.ro a publicat un contract important de 3,5 milioane de euro a fost acordat de Ministerul Agriculturii firmei Egis România, cunoscută pentru contractul autostrăzii Bechtel. Agrointeligența a demonstrat că Egis are o colaborare financiară, desfășurând un proiect de 13,4 milioane de lei, cu asociația Agrom-Ro, condusă de Tiberiu Ștef. Acesta este consilierul personal al lui ministrului Petre Daea, cel care conduce ministerul care a acordat contractul către Egis. Adică, purcoiul de banii pleacă de la Minister către o firmă prietene, care colaborează economic cu un consilier al ministrului…
Tiberiu Ștef a transmis că nu are nicio legătură cu atribuirea contractului, atunci când a fost contactat de AgroInteligența – agrointel.ro. El a recunoscut că asociația sa are relații de parteneriat cu Egis și că lucrează la minister ca și colaborator.
Cel puțin 315.000 de euro din contractul dat de minister către Egis România ar urma să fie direcționați către o firmă fără salațiați și care este administrată tot de un angajat al companiei cu capital francez.
Unul dintre consilierii personali ai lui Petre Daea, este vorba de Tiberiu Ștef, derulează prin asociația Agrom-Ro un proiect de 13,4 milioane de lei tot cu Egis România, compania care de curând a primit de la Ministerul Agriculturi un contract de 3,5 milioane de euro la care a fost singurul participant.
Situația se poate încadra la un conflict de interese pentru că Petre Daea a avut responsabilități privind supravegherea licitației, iar consilierul său personal are relații financiare de parteneriat cu Egis România, participând activ la acțiunile organizate de această companie chiar și după ce a primit funcția la MADR. Menționăm aici că în discuție este vorba de o finanțare publică chiar dacă este un proiect finanțat UE: România contribuie la proiectele europene, bani din care provin și milioanele pentru acest contract cu firma cu origini franceze.
Contractul acordat Egis de ministerul lui Daea
Firma de consultanță Egis România, implicată și în șantierul autostrăzii construită de Bechtel în Transilvania, a primit de la Ministerul Agriculturii un contract de 3,5 milioane de euro pentru a-i școli pe fermieri în tainele cooperativelor agricole. Contractul a fost acordat la începutul lunii octombrie, iar la licitația publică anunțată în februarie a participat doar Egis România. Adică o licitație la mișto pentru un proiect care să îi învețe pe agricultori cum să facă agricultură.
În cadrul contractului, conform ofertei depuse, subsidiara în România a companiei franceze Egis s-a asociat cu un srl administrat chiar de un angajat al companiei. Reprezentanții firmei nu au dorit să explice asocierarea cu un angajat prin care se fac plăți de 9% din contact și nici ce servicii se primește în schimbul banilor.
În cadrul acestei licitației, în anunțul de licitație al Ministerului Agriculturii, ministrul Petre Daea era nominalizat cu atribuții privind desfășurarea procedurii atribuirii contractului de 3,5 milioane de euro.
Parteneriat Egis cu asociația consilierului ministrului
În luna martie, Egis România anunța că a obținut de la Ministerul Fondurilor Europene un proiect de 13,4 milioane de lei (peste 2.9 milioane de euro la cursul de 4,6 lei pentru moneda unică). Banii erau acordați în cadrul Porgramului “Start Up Plus”. Partenerul Egis în cadrul acestui proiect de aproape trei milioane de euro era Asociația Agrom-Ro, înregistrată în Sângerogiu de Mureș, județul Mureș. Mai trebuie menționat că banii sunt acordați din fonduri europene în cadrul schemei de finanțare denumită Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Cei doi parteneri își asumau ca în schimbul milioanelor de euro să școlească 450 de persoane, 300 fără ocupație, din județele Mureș, Harghita, Sibiu, Covasna, Brașov și Alba să deschidă afaceri. Egis România și Agrom-Ro trebuie să aleagă 54 de proiecte de afaceri din partea celor 450 de participanți, planuri de afaceri care să benefieze de 30.000 de euro, iar în cadrul acestor afaceri să se creeze 108 locuri de muncă.
Practic, Egis România și Agrom-Ro se aleg cu aproape 1,4 milioane de euro din proiect ca să consilieze 450 de persoane care vor să facă afaceri, iar aproape 1,6 milioane de euro sunt acordați celor de 54 de proiecte de afaceri (câte 30.000 de euro fiecare) considerate cele mai bune.
Ca o ironie, deși Egis s-a asociat cu asociația cu specific agricol Agrom-Ro, cei 450 de participanți la cursurile de consiliere în afaceri trebuie să depună proiecte de investiții non-agricole, așa cum se precizează în ghidul participantului.
Obiective
– Un nivel ridicat de informare la nivelul regiunii cu privire la beneficiile antreprenoriatului;
– Dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul a 450 de persoane;
– Creșterea accesului la finanțări nerambursabile pentru demararea unei afaceri pentru 54 de antreprenori;
– 54 viitori antreprenori cu noi competențe și abilități în demararea și gestionarea eficientă a unor afaceri;
– Facilitarea accesului noilor antreprenori la finanțări nerambursabile.
Valoarea totală a proiectului este de 13.348.748,21 lei, din care valoarea co-finanțării UE este de 11.211.893,65 lei.
Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 36 de luni calendaristice, în perioada 17.01.2018 – 16.01.2021.
Cod SMIS : POCU/82/3/7/105544. Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Din datele oferite de Ministerul Justiției, minister care administrează baza de date a organizațiilor non-guvernamentale, reiese că Agrom-Ro din Sângeorgiu de Mureș este o organizație care este condusă de un consiliu director. „Conducerea operativă a asociației este realizată de Consiliul Director”, se precizează chiar și pe site-ul organizației.
Din consiliul director fac parte Jeno Nazna – președinte și membrii Arpad Szabo, Vasile Greu, Ema Borbely și Tiberiu Ștef, așa cum reiese din datele obținute de la Ministerului Justiției. Funcția de director este ocupată de la înființare, în 1999, și până acum de Tiberiu Ștef, consilierul lui Petre Daea. „Conducerea zilnică a operațiunilor și activității curente este asigurată de director împuternicit în acest sens”.



Comentarii