ȘOC. Datoria externa a României a crescut! Însă, din 98 de miliarde de euro, cât avem pe catastif, doar 33,2 miliarde sunt ale statului. Restul? Să vedem…

Datoria externă totală a României a crescut în primele opt luni ale acestui an, faţă de finalul anului trecut, cu 648 milioane euro. Adică a ajuns la 98,009 miliarde euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR). Din care datoria publică este de 33,144 miliarde euro. Restul este datoria privată trecută în contul României. De ce?…

Nivelul de îndatorare al României nu este foarte mare, respectiv 98 de miliarde de euro, la un Produs Intern Brut de peste 170 de  miliarde de euro. Problema este însă alta. Din cele 98 de miliarde de euro, doar aproxiamtiv 33,2  miliarde sunt datoria publică, adică datoria reală a României. Mai există o datorie de un miliard de euro la capitolul ‘datorie garantată public’. Apoi avem o ‘datorie privată (negarantată public)’ de 30.57 de miliarde de euro, ”Credite fiannciare, comercviale s.a.”, la capitolul ”Altele”, de 28.549 miliarde euro, plus ceva „mărunțiș”. Ce însemană toate acestea?

”Datoria privată și datoria pe termen scurt înseamnă acea parte a datoriei externe, mai precis 63%, care nu aparține României, ci este a unor societăți economice străine, dar care este trecută în contul nostru, pentru că s-a petrecut pe teritoriul statului român. De la început trebuie să clarificăm un aspect: nici un cetățean român, persoană fizică sau juridică, nu va primi vreun împrumut în afara României! La noi se pot împrumuta de pe piața financiară externă doar statul sau filialele societăților  internaționale. Cum se face: o bancă sau o societate economică ce are sediul mamă în exterior face un împrumut de la centru, iar acel împrumut este trecut în contul țării noastre pe motiv că este solicitat de o entitate economică situată pe teritoriul României. Banii trebuie returnați de către solicitant, dar… în condițiile în care cel împrumutat nu se mai poate achita de datorie, ratingul de țară al României este tras în jos și, la presiunile internaționale, pot apărea situații ca în timpul crizei economice, când din țara noastră au dispărut 20 de miliarde de euro, pentru ajutarea unor bănci străine. Iar în acest moment ne putem aștepta oricând la o nouă criză economică. Cine va plăti din nou? Cei săraci, printre care și România”, ne-a explicat economistul Ilie Șerbănescu.

În general, clasa politică nu a spus niciodată nimic despre acest aspect. Oricum, are întotdeuna alte probleme. Acum, de pildă, problema este dacă anumiți lideri poltici intră sau nu la pușcărie…

În fine, despre această situație a datoriei externe, Banca Națională a României  a explicat: ”În structura datoriei externe, datoria privată se referă la acea parte a datorie externe care nu este de natura datoriei publice, definită conform Legii datoriei publice nr. 313/2004.

Conform Legii 313/2004, datoria publică include datoria publică guvernamentală (totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în numele României, de pe pieţele financiare) și datoria publică locală (totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale autorităţilor administraţiei publice locale, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe pieţele financiare).

Pe scurt, datoria externă privată reprezintă datoria externă contractată de companii private rezidente, fără garanția statului, motiv pentru care se regăsește sub denumirea de datorie privată (negarantată public)”.

De ce apar aceste împrumuturi private la datoria externă a României, dacă nu sunt ale României? Banca Națională nu a mai spus…

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.