METEO. Vreme va fi frumoasă în sud și ploiasă în nord

Miercuri, în sudul şi în sud-estul ţării, va predomina o vreme frumoasă, iar temperaturile se vor situa în jurul celor normale la început de octombrie; cerul va fi variabil la senin, iar în primele ore ale zilei pe spaţii restrânse va mai fi ceaţă. În celelalte regiuni vremea va fi răcoroasă, cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate în nord-nord-vest, unde va ploua local, iar probabilitatea de ceaţă va fi mai mare spre sfârşitul intervalului.

În nordul Carpaţilor Orientali şi pe crestele Meridionalilor vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, unde pe creste rafalele vor depăşi 80…90 km/h, dar trecător şi la cote mai reduse şi în celelalte regiuni, cu precădere în jumătatea de nord. Temperaturile maxime se vor încadra între 12…13 grade în Maramureş şi 22…23 de grade în Muntenia şi sudul Olteniei; minimele termice vor fi cuprinse între 1…2 grade în zonele depresionare din nord-vest şi din centru şi 12…13 grade pe litoral.

În Bucurelti, remea va fi predominant frumoasă, iar valorile de temperatură se vor situa în jurul celor normale la această dată. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla în general moderat ziua, apoi slab. Conform ANM temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade; minima termică va fi de 7…9 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. Presiunea atmosferica va creşte uşor, la o valoare foarte apropiată de cea normală.

La munte, cerul va avea înnorări temporare. Va ploua local în masivele nordice şi izolat în rest. În nordul Carpaţilor Orientali şi pe crestele Meridionalilor vor fi şi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări, iar pe creste rafalele vor depăşi 80…90 km/h. Temperatura aerului va scădea faţă de ziua precedentă.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.