SENZAȚIONAL.VIDEO. Interdicție în Parlamentul European ca Dragnea să fie criticat

SENZAȚIONAL. VIDEO. Interdicție în Parlamentul European ca Dragnea să fie criticat

Greșeală impardonabilă de traducere marți, sau ”greșeală intenționată”, în Parlamentul European, la discursul privind derapajele antidemocratice ale Ungariei. 

Translatorul de limbă română a evitat, parcă intenționat, să traducă referirile lui Manfred Weber, șeful popularilor europeni, când acesta a luat atitudine față de situația din România și față de cazul lui Liviu Dragnea.

Iată ce a spus Manfred Weber – omul cotat cu cele mai multe șanse să devină viitorul președinte al Comisiei Europene:

Subtitrare:

“Există și un al doilea exemplu pe care doresc să vi-l împărtășesc. 

Am avut demonstrații de masă în această vară nu în Budapesta, ci în București, cu violențe pe străzi. 

Președintele a trebuit să intervină în aceste demonstrații și a trebuit să ceară poliției să fie mai atentă. 

Acolo există un guvern care folosește în mod greșit majoritatea pentru a-l proteja pe liderul partidului socialist, deja condamnat. 

Am fost de acord cu toții, inclusiv socialiștii, să punem acest aspect pe agenda viitoarei sesiuni plenare, și din nou îmi exprim speranța că fiecare este gata să lupte împotriva corupției în toate privințele și nu numai în acest caz specific aflat acum în dezbatere.”

VIDEO

+ http://www.europarl.europa.eu/plenary/RO/vod.html?mode=chapter&vodLanguage=EN&startTime=20180911-15:10:52-726#

Iată ce traduce omul plătit cu bani grei și buzunarul românilor pentru a traduce corect ceea ce se discută ân Parlamentul European

VIDEO :

 

Dezvăluirea a fost făcută în joi seara de Rareș Niculescu, în cadrul emisiunii În Vizor, a postului NCN TV Cluj.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.