
ALERTĂ. 2000 de oameni în pericol de moarte. Un vagon de la metroul din București pe cale să derieze
ALERTĂ. 2000 de oameni în pericol de moarte. Un vagon de la metroul din București pe cale să derieze
Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM), a declarat luni că un tren de metrou cu 2.000 de călători la bord a fost la un pas de a deraia, în urmă cu două săptămâni, în urma unei defecţiuni apărute la sistemul de direcţie.

„Un boghiu la un tren este, ca să explic mai bine, cum este direcţia la maşină, este ca şi cum ai pierde direcţia unei maşini. Trenul ar fi putut deraia, ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat. Riscurile sunt mari, pentru că mediul este închis. Erau în acel moment circa 2.000 de călători, pentru că era oră de vârf, riscau să-şi piardă viaţa acolo. Este un eveniment pe care îl semnalăm, pentru că este fără precedent în metroul bucureştean, timp de 39 de ani. A fost o defecţiune la o piesă numită bieletă”, a spus liderul de sindicat al MetroRex Ion Rădoi.
Fostul senator PSD a spus că există și acum pericole la metroul din Capitală, întrucât sunt puțini angajați și Guvernul nu face nimic pentru remedierea situației.
”Pentru că acei oameni care fac licitaţiile pentru trenuri, care fac recepţia trenurilor şi trebuie să fie atenţi la tot din punct de vedere tehnic, sunt interesaţi de ei, nu de metrou, nu de români şi România. Nu ţin cont de faptul că este o unitate subvenţionată şi că sunt banii românilor acolo. Ei pun, din punctul meu de vedere, carul înaintea boilor, interesul lor, nu interesul României şi al responsabilităţii pe care o au”, a mai spus Rădoi.
Reprezentanţii Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM) continuă marţi protestele din faţa sediului Guvernului României, între orele 12:00 şi 14:00, după ce luni aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex s-au aflat în Piaţa Victoriei pentru a atrage atenţia guvernanţilor asupra problemelor de la metrou.



Comentarii