Incendiul din 28 august 1804 a distrus jumătate din București. Adminsitrația a fost neperegătită pentru asemenea evenimente

Acum 214 ani, la 28 august 1804, izbucnea un puternic incendiu, in fata caruia bucurestenii luptau cu mainile goale. Nu aveau la dispozitie decat galeti si donite, cu care au tot carat apa din Dambovita sau din fantani, de la opt dimineata, pana la noua seara, cat a durat palalaia.

O marturie documentara ne descrie faptele in termeni foarte pitoresti: „Dumineca, la opt ceasuri din zi, s-au aprins targul de la spitaria din Salari, de la podu’ spiterului, si au ars targul tot pana la noua ceasuri de noapte. Si s-au mai potolit dand Dumnezeu si o ploaie, iar dupa arsura targului, tot intr-aceasta luna in treizeci, s-au aprins in deal la vii si o suma de clai de fan”.

Foisoarele de foc

Fireste, n-a fost acesta singurul incendiu care mistuia orasul, dar ne-au ramas putine descrierii ale unor asemenea nenorociri facute de martori oculari.

Se pare ca cel mai vechi foc consemnat in istoria Bucurestilor a fost pus. Asa cum povesteste Paul de Alep, care cunostea bine Tara Romaneasca, Sinan Pasa a dat foc orasului in 1595, numai pentru ca, odata cu restul, sa arda si curtea domneasca si sa nu mai aiba domnitorul adapost.

De atunci, incendiile s-au tot repetat, unele din neglijenta, altele din forta fulgerului si foarte multe puse cu dinadinsul de oameni rai.

Sunt consemnate incendii naprasnice in 1704, 1716, 1719, 1743, 1766, 1804, 1812, 1823 si inca multe altele, pe care nu le voi insira aici, zicand ca ajung aceste cateva exemple ca sa vada omul cat de dese si nimicitoare erau incendiile care faceau orasul scrum si cum asteptau oamenii neputinciosi in fata calamitatii.

De aceea, in anul 1831, Sfatul Orasenesc a hotarat sa inalte cinci foisoare in cinci colturi ale orasului, cu cate doi oameni de straja la fiecare: unul sus, ca sa vesteasca atunci cand zareste fum, iar al doilea jos, pregatit cu calul, ca sa alerge la locul cu pricina cu ajutoare, cum atat de frumos povesteste George Pora, in amintirile sale.

Primele dotari

Foisoarele au costat 29.500 lei, alocandu-se fonduri si pentru baza materiala necesara stingerii incendiilor: 12 tulumbe, 12 perechi cai pentru tulumbe, 150 donite, 150 topoare, 130 cangi, 72 tulumbagii (cate 6 la fiecare tulumba), 24 sacagii cu 24 sacale, 360 oameni platiti anume ca sa ajute la stingerea focului.

Din pacate, au existat foisoare, tulumbe si cai, dar n-a fost organizare. Ca urmare, tot neputinciosi au stat bucurestenii in fata dezastrului care a picat in martie 1847 si a facut orasul scrum.

Vestea s-a raspandit in toata Europa si putem spune ca a fost atat de impresionanta, incat numeroase tari s-au simtit datoare sa ajute Bucurestii cu obolul lor.

Poate nu gresim daca apreciem ca tara noastra a fost prima de pe continent unde s-au organizat ajutoare umanitare in momente de restriste.

Incendiul s-a declansat in ziua de Paste, cand un grup de cheflii a tras focuri cu pistoale, conform unui obicei. A luat foc acoperisul de sindrila al unei case, iar de aici, totul s-a raspadit cu viteza fulgerului. A ars orasul mai bine de o luna, iar de Rusalii inca se mai vedeau gramezi de lemnarie si marfuri care ardeau inabusit.

Ajutoare umanitare de peste tot

Cum spuneam, Europa a ramas inmarmurita in fata vestilor. Turcia a reusit sa intocmeasca o substantiala colecta publica, trimitandu-i domnitorului Bibescu banii in luna mai. La randul sau, Tarul Rusiei a deschis o lista de subscriptie, trimitand banii la Bucuresti, tot in mai, prin mesager special. Au mai sosit ajutoare din Austria si Franta.

In total, din tara si strainatate au fost stransi 7 milioane de lei – suma enorma pentru acea vreme – care au fost distribuiti la 2.873 sinistati, ale caror nume s-au tiparit intr-o carte, pentru stiinta intregii obste si pentru ca nimic sa nu poata fi supus banuielilor.

La porunca domnitorului, imediat dupa incendiu a fost organizata si prima brigada de pompieri, cu sediul in Dealul Spirii, care s-a nimerit sa produca legendara confruntare cu turcii, la 13 septembrie 1848.

Dupa incendiu, orasul a fost refacut din temelii. La sfatul specialistilor straini, noile case au fost construite din piatra, cu acoperisuri din olane si aliniate de-a lungul unor strazi drepte, pentru ca circulatia sa nu mai fie ingreunata de asezarea lor intortocheata.

Ca urmare, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea nu s-a mai inregistrat niciun incendiu catastrofal in capitala noastra.