Fenomenul ”Goana după aur” a însemnat 390.000 kg de metal prețios extras din Klondike

Goana după aur din Klondike, denumită și Goana după aur din Yukon, a atras zeci de mii de prospectori amatori din toată lumea în bazinul râului Klondike în preajma orașului Dawson City, Yukon, Canada după ce acolo s-a descoperit aur în 1896. Goana a durat doar câțiva ani, luând practic sfârșit în 1899. În total, din zona Klondikes-au extras circa 390.000 kg de aur în secolul de după descoperirea zăcământului.

În august 1896, un grup condus de Keish (Skookum Jim Mason), membru al tribului băștinaș Tagish, s-a îndreptat spre nord, pe valea Yukonului din zona Carcross, în căutarea surorii sale, Kate și a soțului ei, George Carmack. Grupul era format din Skookum Jim, vărul său, poreclit și Dawson Charlie (sau uneori Tagish Charlie), și nepotul său, Patsy Henderson. După ce i-au găsit pe George și Kate, care pescuiau somon la gurile râului Klondike, ei s-au întâlnit cu Robert Henderson din Nova Scotia care căuta aur pe râul Indian.

La 16 august 1896, grupul Skookum a găsit un zăcământ aluvial de aur în pârâul Bonanza din Yukon. Nu se știe cine a făcut descoperirea, unele relatări spunând că a fost Kate Carmack, în timp ce altele îi dau credit lui Skookum Jim. George Carmack a fost oficial trecut drept descoperitor al filonului, deoarece revendicarea proprietății s-a făcut pe numele lui. Grupul a făcut această alegere deoarece se temeau că alți mineri nu vor recunoaște o revendicare a unei femei sau a unui băștinaș, într-o perioadă cu puternice atitudini discriminatorii și rasiste.

Vestea s-a răspândit și în alte tabere de mineri din valea Yukonului. Rabbit Creek, pârâul în care s-a descoperit pentru prima oară aur, a fost ulterior botezat „pârâul Bonanza”. Pâraiele Bonanza, Eldorado și Hunker au fost rapid revendicate de mineri care lucrau și înainte pe pâraie și albii de pe râurile Fortymile și Stewart.

Vestea a ajuns în Statele Unite în iulie 1897 în momentul maxim a unei importante serii de recesiuni financiare și falimente bancare din anii 1890. Economia americană fusese lovită greu de panica din 1893 și de panica din 1896 care ridicaseră mult șomajul. Mulți din cei care suferiseră de pe urma crizelor financiare erau motivați să-și încerce norocul căutând aur. Primii prospectori au sosit la San Francisco, California la 15 iulie și în Seattle, Washington la 17 iulie, declanșând un mare aflux de populație în Klondike. În 1898, populația din Klondike ar putea să fi ajuns pe la 40.000 de oameni, cifră ce amenința să declanșeze o foamete.

Oameni din toate clasele sociale s-au îndreptat spre Yukon venind din New York, Africa de Sud, Regatul Unit[7] și Australia. Mulți din ei erau profesioniști, medici și profesori, chiar câțiva primari, care renunțaseră la cariere respectabile pentru a face călătoria. William D. Wood, primarul Seattle-ului, a aflat vestea despre descoperirea filonului în timp ce se afla la San Franciscola o întrunire; și-a transmis demisia prin telegraf și a înființat Seattle and Yukon Trading Company pentru a transporta prospectori pe mare spre terenurile aurifere. Printre locuitorii din Camp Skagway Number One se numărau Frederick Russell Burnham, cunoscutul cercetaș american sosit din Africa pentru scurt timp înainte de a fi rechemat pentru a lua parte la al Doilea Război al Burilor; și W. W. White, scriitor și explorator. Aducând numeroși aventurieri și antreprenori în regiune, goana după aur a contribuit semnificativ la dezvoltarea ecomomică a Canadei de Vest, Alaskăi și coastei Pacificului de Nord-Vest.

Majoritatea prospectorilor acostau în orașele alaskane Skagway și Dyea, ambele aflate la capătul canalului Lynn. Din aceste orașe, ei urcau pe poteca Chilkoot și treceau pasul Chilkoot, sau urcau pe White Pass și de acolo la lacul Lindeman sau lacul Bennett, izvoarele râului Yukon. Aici, la circa 40–55 km de locul unde au debarcat, construiau bărci și plute cu care coborau cale de 800 km pe Yukon până la Dawson City, în apropiere de terenurile aurifere.

Cei care treceau frontiera din Statele Unite erau obligați să aibă la ei provizii pentru un an — care cântăreau circa o tonă, din care peste jumătate erau provizii de hrană — altfel nu erau primiți în Canada. La vârfurile trecătorilor, se afla un post al Poliției Călare Canadiene care aplica strict aceste reguli, și colecta taxe vamale. Posturile au fost înființate pentru a preveni lipsuri ca cele din iernile anterioare din Dawson City, și pentru a restricționa intrarea armelor de foc, în special a revolverelor, pe teritoriul britanic. Alte motiv erau cel de a preveni pătrunderea elementului criminal condus de Soapy Smith, care trăia în Skagway și în alte porturi din zona Yukonului (porturi încă în dispută teritorială între Canada și Statele Unite), precum și temerile autorităților britanice și canadiene de o posibilă ocupare armată a zonelor aurifere de către americani.

S-a înființat orașul Dawson City. După un an, el avea 5000 de locuitori; în doi ani, erau 30.000, și devenise deja cel mai mare oraș canadian de la vest de Winnipeg, mai mare ca Vancouver sau Victoria. Pentru a putea face față creșterii de populație, forța Poliției Călare din localitate a crescut de la 19 oameni spre sfârșitul lui 1895 până la 285 în noiembrie 1898. Legendarul superintendent de poliție Sam Steele a sosit în februarie 1898 să preia comanda.

Poliția a făcut ca Dawson să rămână un oraș liniștit în care legea era respectată. În 1898, nu s-a comis niciun omor și au avut loc doar câteva jafuri mai mari; în total, în acel an s-au făcut doar aproximativ 150 de arestări în Yukon pentru infracțiuni, mai mult de jumătate fiind pentru prostituție. „Legi albastre” au fost aplicate cu strictețe. Cârciumile și alte astfel de localuri se închideau sâmbăta fix la miezul nopții. Cine era prins că muncește duminica era pasibil de amendă sau de muncă în folosul Poliției Călare, la tăiat lemne.