
Viorica Dăncilă pleacă din țară. Unde se duce premierul României
Viorica Dăncilă pleacă din țară. Unde se duce premierul României
Premierul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 14-16 iunie, un turneu în Republica Lituania şi Republica Estonia.
Premierul Dăncilă şi omologul său eston vor participa, sâmbătă, la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanţa.
Cei doi oficiali se vor concentra pe reconfirmarea relaţiilor bilaterale apropiate, fundamentate pe un parcurs similar şi pe interese comune legate de tematicile europene şi pe asigurarea securităţii flancului estic. Un obiectiv major va fi reprezentat de agenda europeană şi de pregătirea preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, precum şi de armonizarea poziţiilor pe dosarele aflate în negociere în plan european.
La Vilnius, Viorica Dăncilă va avea întrevederi cu omologul lituanian, Saulius Skvernelis, şi cu preşedintele Parlamentului, Viktoras Pranckietis.



Comentarii