Iubitul Elenei Udrea pleacă în Costa Rica. „Lucrurile nu au ieșit cum ne-am dorit”

Iubitul Elenei Udrea ia în calcul plecarea din țară, în Costa Rica. El a declarat pentru cancan.ro, că lucrurile nu au ieșit așa cum au dorit, în sensul că se așteptau la o rejudecare a dosarului. Adrian Alexandrov spune că lupta Elenei Udrea „nu este încheiată”.

„Decizia a fost una total neașteptată, m-au sunat cei din presă pentru a obține o reacție, dar în astfel de momente îți găsești cu greu cuvintele, așa că am refuzat și mi-am rezervat dreptul la tăcere. Speram cu toții că dosarul să se trimită înapoi spre a fi rejudecat și reanalizat, urmând că Elena să se întoarcă în țară și să nască aici, pentru că îmi doream că fetița să se nască în România. Din moment ce lucrurile nu au ieșit cum ne-am dorit, iau în calcul varianta în care voi pleca în Costa Rica, după ce îmi aranjez lucrurile în România. Din punctul meu de vedere, lupta ei nu este încă pierdută, poate contesta decizia instanței și poate cere revizuirea acesteia. Nu pot să nu observ cum unii din cei mai aprigi contestatari ai Elenei, aici mă refer la anumiți jurnaliști și adversari politici, nu au fost de acord cu decizia instanței și au afirmat că dosarul trebuia trimis către rejudecare, nefiind o decizie dreaptă. Un alt aspect la fel de important este că de atâția ani se poartă un război pentru putere, iar singurii care au de pierdut sunt românii. Este trist să știi că în România anului 2018 nu există un proiect de țară… să știm cum va arăta această țarăp peste 20 de ani și încotro ne îndreptăm. Sper să prind ziua în care formațiunile politice și instituțiile statului își vor da mâna pentru binele comun al țării și al românilor”, a declarat Adrian Alexandrov, pentru cancan.ro.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare iar Poliția Română a dat-o în urmărire. Ministrul Justiției spune că poate fi extrădată, chiar dacă țara noastră nu are acord de extrădare cu Costa Rica.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.