În România începe bătălia energiei nucleare, pusă pe butuci după 1990

Deși era în pragul de a dezvolta propria tehnologie a energiei nucleare, România și-a distrus toată cercetarea în acest domeniu, după 1990. Acum, sindicatele din mineritul uraniului fac scandal, Uniunea Europeană face scandal, iar statul roman încearcă să dreaga busuiocul. În acest moment centrala Cernavodă este alimentată cu uraniu cumpărat de la o firmă canadiană cu acționariat rusesc care practică în România un preț de dumping pentru a distruge industria uraniului autohtonă.

Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, este chemat pe 25 aprilie să aprobe strategia de diversificare a surselor de aprovizionare cu materie primă necesară producerii combustibilului nuclear.

Documentul a fost realizat de Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE), la cererea Nuclearelectrica (SNN), și recomandă ca SNN să cumpere octoxid de uraniu de pe piață, pentru a-l procesa la uzina de la Feldioara, care va rămâne sucursală a CNU. Dioxidul de uraniu rezultat va fi folosit de către FCN Pitești (din cadrul SNN) pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar pentru unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, aflate în exploatare, și, dacă va fi cazul, pentru unitățile 3 și 4, planificate a fi construite la Cernavodă.

Strategia era necesară întrucât situația din prezent contravine recomandărilor ESA (Euratom Supply Agency); mai exact, SNN are doar doi furnizori calificați de dioxid de uraniu: Cameco Inc. Ltd. (Canada) și Compania Națională a Uraniului – CNU. Cum CNU “se află în condițiile primirii unui ajutor de restructurare de urgență din partea statului român, precum și ale depunerii unui plan de restructurare aflat în analiza Comisiei Europene”, Nuclearelectrica trebuie să ia măsuri pentru asigurare a “stabilității, predictibilității și continuității producției, ceea ce implică un control și o gestionare a riscurilor pe întregul lanț al combustibilului”, potrivit practicilor internaționale din industria nucleară.

Un alt obiectiv important pentru ministerul Energiei este menținerea ciclului integrat în sectorul nuclear, care până recent includea:

• exploatarea minereului uranifer (CNU, mina Crucea)

procesarea materiei prime (CNU, uzina Feldioara)

• fabricarea combustibilului nuclear (Fabrica de Combustibil Nuclear – FCN Pitești)
• producția de apă grea (Regia Autonomă pentru Activități Nucleare – RAAN Drobeta Turnu Severin)
• producția energiei electrice din sursă nucleară (Nuclearelectrica)
• depozitarea combustibilului uzat (Nuclearelectrica)

Ciclul național integrat este în pericol întrucât RAAN este în faliment din 2016 și în imposibilitatea de a mai conserva această resursă. În 2017, Guvernul a înființat Centrul de management al apei grele, o nouă entitate menită să preia această activitate.

La rândul său, CNU a furnizat până la finele lui 2015 materia primă necesară pentru producerea energiei electrice la Cernavodă. Compania a fost salvată de la faliment printr-un ajutor guvernamental de urgență și așteaptă aprobarea de către Comisia Europeană a unui program de restructurare evaluat la peste 940 de milioane de lei.

Acesta ar include ajutorul de salvare, o subvenție pentru costul de producție și pentru realizarea de investiții, dar și conversia în acțiuni deținute de statul român a unor creanțe bugetare și scutirea la plata unor creanțe bugetare. În plus, în condițiile în care mina de uraniu de la Crucea (județul Suceava) este aproape epuizată, CNU ar trebui să deschidă o nouă exploatare, în județul Neamț, printr-o investiție de mare valoare.

Dacă strategia propusă va fi aprobată, Nuclearelectrica va achiziționa octoxid de uraniu “din piață”, îl va procesa la Feldioara (CNU) pentru a obține dioxidul de uraniu pe care îl va converti în combustibil nuclear la FCN Pitești. Pentru aceasta vor mai fi necesare schimbări legislative arată documentul Nuclearelectrica (pagina 5).

Până atunci, SNN va iniția o procedură de achiziție a circa 720 de tone de dioxid de uraniu (UO2) necesare pentru o perioadă de 36 de luni, prin încheierea unui contract cadru cu cei doi furnizori calificați. “În acest contract de achiziție a necesarului de UO2 vor fi precizate clar condiții de livrare, precum și faptul că aceste livrări se vor efectua exclusiv pe baza solicitării SNN”, mai precizează documentul citat.

Cu o capacitate instalată de 1,2 GW, Nuclearelectrica produce electricitate în bandă acoperind anual aproape 20% din necesarul României.

În ce context se întâmplă aceste lucruri?

Cercetarea nucleară românească împlinește, în 2019, 70 de ani de existență. Cu acest prilej se va lansa o carte despre istoria fizicii, în care un subcapitol va fi dedicat energeticii nucleare concepute la Măgurele.

Istoria fizicii românești începe în 1949, când Horia Hulubei înființează primul institut de profil. Ulterior, acesta se mută în Măgurele, pe fostul domeniu Oteteleșanu.

institutul se dezvoltă în timp, iar imediat după 1960 se pune problema aplicării cercetărilor de fizică nucleară în producerea de energie. Atunci se naște ideea realizării unei centrale electrice nucleare în România. Se optează pentru soluția reactoarelor canadiene de tip CANDU.

Marile puteri foloseau atunci tehnologia cu uraniu îmbogățit. Noi am optat pentru cea canadiană, nouă, cu uraniu natural și apă grea. S-a optat pentru soluția canadiană deoarece în acest mod nu mai depindeam de ruși, adică de uraniul îmbogățit.

Se urmărea realizarea independenței energetice a țării

Nuclearelectrica prezintă, pe pagina sa de internet, argumentele care au stat la baza alegerii filierei de reactori de tip CANDU.

”Alegerea tehnologiei a avut în vedere:

• Reputația remarcabilă, recunoscută la nivel internațional pentru performanțele atinse din punct de vedere a sistemelor de securitate nucleară și protecție a mediului inconjurător.
• Realizarea independenței energetice a țării (având resurse proprii de uraniu natural – combustibil, apa grea -, moderator și agent de răcire, putând fi produsă în țară).
• Posibilitățile industriei românești de a asimila în producție majoritatea echipamentelor necesare.”

 

În acest context, România a contractat de la canadieni cele două reactoare și realizarea construcției. Între timp însă, Ceaușescu a cerut asimilarea în industria autohtonă a întregii tehnologii, în așa fel încât economia românească să poată fi capabilă ulterior să realizeze și alte centrale de tip CANDU, cu puteri proprii.

Între 1977 – 1989, Institutului de Fizică Atomică i s-au dat sarcini în legătură cu asimilarea completă a centralelor nucleare electrice de tip CANDU. Întreaga cercetare era orientată către activități de producție, chiar microproducție. Acel program energetic nuclear cuprindea tot fluxul tehnologic necesar. După 1990, totul a dispărut și toată aparatura a fost distrusă. Acum, toată această tehnologie trebuie cumpărată.

Din acel flux tehnologic făceau parte fabricile de combustibili nucleari de la Feldioara și Pitești, precum și Uzina de apă grea de la Drobeta-Turnu Severin.

În 1982, la scurt timp după începerea lucrărilor la Cernavodă, România a fost curtată pentru colaborare pe probleme nucleare de chinezi, de argentinieni, de Irakul lui Saddam Hussein şi de Muammar Gaddafi, conducătorul Libiei. Saddam şi Gaddafi erau interesaţi în special de modul de obţinere a apei grele. Dintre toţi, România nu a colaborat decât cu China.

Începând din 1990, totul s-a prăbușit. În acest moment, industria autohtonă care era capabilă să facă reactoare CANDU a dispărut, iar combustibilul de uraniu este importat.

”Nuclearelectrica a renunțat să mai cumpere uraniu, adică materia primă, de la Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), în anul 2015, preferând importul din Canada, în măsura în care CNU este obligată prin lege să vândă exclusiv către Nuclearelectrica. Asta pentru că firma canadiană, cu acționariat rusesc, practică în România un preț de dumping pentru a ne distruge. Am sesizat aceste lucruri la CSAT”, spune Mugurel Huțuleac, președintele Sindicatului Exploatare–Preparare Uraniu.

Uzina de la Drobeta-Turnu Severin, intrată în insolvență, mai are 100 de angajați care păzesc o rezervă de apă grea ce valorează un miliard de euro. Rezervă pe care România nu știe să o valorifice, spun specialiștii.