Ministrul justiției Tudorel Toader s-a dus în Serbia după Sebastian Ghiță

Ministrul justiției Tudorel Toader s-a dus în Serbia după Sebastian Ghiță

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se află în Serbia unde va avea mai multe întâlniri oficiale, printre care se numără şi cea cu omologul său, cu care va discuta, printre altele, şi despre subiectul Sebastian Ghiţă.

Tudorel Toader a confirmat, pentru AGERPRES, că se află în Serbia încă de duminică, urmând ca luni să înceapă întrevederile cu oficiali ai statului vecin.

„Lunea viitoare, pe 26 (martie – n.r.), la ora 10,00, voi avea o întrevedere cu ministrul Justiţiei din Serbia. Evident, vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi şi subiectul acesta (Sebastian Ghiţă – n.r.). În aceeaşi zi, la orele 11,30, voi avea o întrevedere oficială şi cu preşedintele Curţii Constituţionale din Serbia. Noi, sigur, nu putem lua nicio măsură, nu putem face niciun demers de natură să suprapună, să afecteze activitatea judecătorului independent, ca şi judecătorul din România, judecător din Serbia”, declara Tudorel Toader.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.