Atac din Parlament. Dragnea și Tăriceanu se opun intrării în Schengen

Aflat la Bucureşti pentru a discuta cu liderii PSD-ALDE despre ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis un mesaj foarte ferm: României i-au rămas de parcurs ultimii metri din “maratonul” ridicării MCV, însă, prin OUG 13, legile justiţiei şi declanşarea procedurii de revocare a procurorului-şef al DNA, guvernarea PSD-ALDE a schimbat direcţia.

La finalul întrevederilor avute cu preşedintele Iohannis, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, premierul Dăncilă, ministrul Justiţiei și ministrul Afacerilor Europene, precum şi cu reprezentanţii sistemului judiciar din România și membrii comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pe legile justiţiei, mesajul transmis de Timmermans nu lasă loc la interpretări: România a făcut paşi importanţi în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, însă angajamentul ferm al Comisiei de a ridica până în mai 2019 MCV-ul în cazul României nu va putea fi realizat dacă nu sunt îndeplinite integral toate cele 12 recomandări. Scuza penibilă privind dezinformarea Comisiei, invocată de liderii PSD-ALDE, a fost respinsă explicit de liderul european: Comisia este foarte bine informată şi se va implica în continuare pentru a monitoriza modificările aduse legilor justiţiei.

Spre deosebire de liderii PSD-ALDE, care au ironizat de nenumărate ori protestele din ţară şi din diaspora, prim-vicepreședintele Comisiei Europene a apreciat susținerea tot mai mare a populației pentru valorile statului de drept. În timp ce PSD-ALDE etichetează în mod populist societatea civilă drept sorosistă şi susţinătoare a „statului paralel”, Timmermans afirmă că cetăţenii români îşi doresc o Românie modernă, europeană, care să continue lupta anticorupţie.

Lupta anticorupție din ultimii ani este unul dintre cei mai puternici vectori pozitivi de imagine ai României. În schimb cei care urmăresc limitarea independenţei actului de justiţie provoacă o imagine negativă României pe plan european.

Timp de mai bine de un an, guvernările conduse de Dragnea şi Tăriceanu au privit cu dispreţ şi indiferenţă dialogul cu partenerii europeni, situând România, alături de Ungaria şi Polonia, țări care sunt în proces de auto-izolare în cadrul Uniunii Europene. Sfidarea şi ignorarea recomandărilor Comisiei Europene de către autorităţile de la Bucureşti se vor reflecta în raportul MCV pe 2018, motiv pentru care ridicarea MCV nu se va realiza în cursul mandatului Comisiei Juncker.

La fel ca şi Bulgaria, România va exercita Preşedinția Consiliului UE sub monitorizarea MCV, iar credibilitatea României pe plan extern va fi puternic afectată de încercările repetate ale coaliţiei PSD-ALDE de subordonare politică a justiției și subminarea statului de drept.

“Demersurile PSD-ALDE de a subordona justiția ne împing, din nou, la periferia UE, punând în pericol reformele făcute de România în justiție și progresele în combaterea corupției. Prin presiunile puse asupra ministrului Justiţiei de a declanşa procedura de revocare a procurorului șef al DNA, fără să prezinte critici pertinente la adresa acesteia, liderii coaliţiei de guvernare au transmis un mesaj puternic pe plan european: Puterea din România doreşte revenirea la un sistem de justiție controlat politic, și nu o integrare accentuată în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. Obedienţa faţă de liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a determinat pe ministrul Toader să acţioneze la comandă, fără să ţină cont de aprecierile Comisiei Europene menţionate în mod explicit în ultimele trei rapoarte MCV”, a declarat deputatul Matei Dobrovie, membru al Comisiei de politică externă din Camera Deputaților.

Motivele reale pentru dorința PSD-ALDE de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, sunt chiar rezultatele remarcabile reflectate în Raportul de activitate al DNA pe anul 2017.

În anul 2017, au fost trimişi în judecată 997 de inculpaţi ca urmare a rechizitoriilor emise de procurorii anticorupție, o treime dintre aceştia (329) ocupând funcţii de conducere, control, demnităţi publice ori alte funcţii importante. În dosarele finalizate cu soluţii definitive, instanţele s-au pronunţat cu privire la recuperarea prejudiciului în valoare totală de aproximativ 924,7 milioane lei, precum şi dispunerea condamnării definitive pentru 713 inculpaţi, printre care: 3 deputaţi, 1 senator, 1 secretar de stat în cadrul unui minister, 1 secretar general al Senatului României, 2 preşedinţi de consiliu judeţean şi 28 de primari. Așadar, argumentul ministrului Toader, precum că bugetul anual al DNA de aproximativ 20 milioane de euro este nejustificat de mare în condițiile în care într-un singur an statul român recuperează de zece ori mai mult din deciziile definitive de confiscare, este pur și simplu hilar.

Pentru majoritatea PSD-ALDE, activitatea DNA reprezintă un obstacol în calea utilizării resurselor statului în interes personal.

Din păcate, demersurile coaliţiei PSD-ALDE ne împiedică să devenim un membru mai puternic în UE. Mai ales în contextul actual, promovarea progreselor din ultimii ani în domeniul justiției ar fi putut reprezenta un avantaj strategic, consolidând încrederea partenerilor europeni în România și oferindu-i o capacitate de negociere mai mare.

Înființarea Parchetului European reprezintă un nou cadru pentru protejarea statului de drept și combaterea corupției transfrontaliere, contribuind la consolidarea sistemului judiciar românesc, prin profesionalizarea și sporirea independenței acestuia. România ar putea oferi expertiza și experiența dobândită în ultimii ani în privința combaterii corupției, dispunând de posibilitatea de a face schimb de bune practici cu procurorii din celelalte state membre, în vederea îmbunătățirii tehnicilor de combatere și sancționare a cazurilor de corupție.

Experiența DNA în cazuri complexe de corupție o califică să contribuie cu expertiză și bune practici în cadrul Parchetului European. În schimb, puterea actuală din România încearcă să îngroape principalul progres notabil al României la nivel european.

Atac din Parlament. Dragnea și Tăriceanu se opun intrării în Schengen 1
Matei Dobrovie, Deputat USR

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.