
Verificări fără precedent la SRI. Parlamentarii intră în acțiune
Verificări fără precedent la SRI. Parlamentarii intră în acțiune
Senatorul Claudiu Manda, preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, a anunţat că membrii comisiei vor face vizite la unităţile SRI care se ocupau de interceptări, pentru a se lămuri cum erau acestea desemnate de parchete.
„O parte dintre petenţi au avut suspiciuni în ceea ce priveşte desemnarea beneficiarilor secundari de către unităţile de Parchet. Cum au fost aceşti beneficiari secundari desemnaţi, de ce a fost desemnată o anumită unitate sau altă unitate a SRI, baza legală şi ce au făcut aceşti beneficiari secundari, dacă au dus la îndeplinire acele mandate (…) sau ce s-a întâmplat acolo. E un subiect pe care l-am avut în atenţie. Am trimis la sfârşitul anului trecut solicitarea noastră către SRI, ne-a venit acest răspuns. A venit răspunsul, care era baza legală. Într-o mare măsură suntem lămuriţi. Sunt lucruri în care nu suntem încă lămuriţi şi o să ne lămurim împreună. (…) Am decis, în cadrul comisiei, ca următoarea vizită pe care o s-o facem să fie la unităţile care se ocupau sau se ocupă în continuare de partea de interceptare şi de redare a interceptărilor, să întrebăm la faţa locului, să ne lămurim cum erau desemnate acestea şi alte elemente”, a afirmat Manda.
citește și : Controale MASIVE la DNA, DIICOT şi parchetele curţilor de apel



Comentarii