
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, anunță că se prelungește cu șase luni, plafonarea la prețurile alimentelor. ”Românii vor avea, în continuare, acces la 17 alimente de bază la preţuri mai mici!”
Liderii Coaliției de guvernare au căzut marți de acord ca plafonarea adaosului comercial la 17 produse de bază să rămână în vigoare timp de încă șase luni. anunțul a fost făcut de liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Grindeanu spune că a fost o decizie a PSD care a fost acceptată de Coaliția de guvernare, acesta arătând că că o eliminare a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază ar arunca peste un milion de români în risc de sărăcie.
”Românii vor avea, în continuare, acces la 17 alimente de bază la prețuri mai mici! Coaliția a decis astăzi menținerea plafonării adaosului comercial pentru aceste alimente.
Mă bucur că argumentele specialiștilor PSD au fost ascultate și înțelese de partenerii de guvernare.Urmează ca transpunerea deciziei Coaliției să fie făcută rapid de Guvern, astfel încât termenul de 1 octombrie- la care expira măsura- să fie prelungit.

Este o decizie corectă pe care noi am susținut-o, având în vedere că plafonarea a contribuit la menținerea unor prețuri mai mici la alimente și a protejat puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii. Mă întreb dacă cei care au adus public, chiar și astăzi, argumente împotriva acestei măsuri dorm bine când știu clar ce impact negativ ar aduce stoparea ei.
De aceea, le reamintesc: în condițiile creșterii explozive a prețurilor, eliminarea plafonării la alimentele de bază ar reprezenta o lovitură grea pentru puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și ar arunca peste un milion de români în risc de sărăcie și excluziune socială în 2026!”, a transmis Grindeanu.


