
Finala Ligii Campionilor se dispută sâmbătă, 1 iunie la Londra, pe Wembley
Borussia Dortmund şi Real Madrid se înfruntă, sâmbătă, în finala Ligii Campionilor la fotbal, la Londra, pe legendarul Stadion Wembley (ora 22:00), ultima ediţie a principalei competiţii europene intercluburi în actualul său format.
Real Madrid deţine recordul de trofee în competiţie (inclusiv Cupa Campionilor Europeni), 14, câştigând ultimele opt finale pe care le-a jucat. Madrilenii nu au mai pierdut o finală în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent din 1981.

Borussia are trofeul în palmares, după victoria din 1997, la Munchen, contra lui Juventus (3-1). Echipa din Dortmund a mai jucat o finală, în 2013, chiar pe Wembley, fiind învinsă de altă echipă germană, Bayern Munchen, cu 2-1.

Echipele probabile:
Dortmund: Kobel – Ryerson, Hummels, Nico Schlotterbeck, Maatsen – Can, Sabitzer; Adeyemi, Brandt, Sancho – Fullkrug. Antrenor: Edin Terzic.
Real Madrid: Courtois – Dani Carvajal, Nacho, Rudiger, F. Mendy – Fede Valverde, Toni Kroos, Camavinga – Bellingham – Rodrygo, Vinícius Junior. Antrenor: Carlo Ancelotti.
Arbitru: Slavko Vincic; arbitri asistenţi: Tomaz Klancnik, Andraz Kovacic (toţi din Slovenia); al patrulea oficial: Francois Letexier (Franţa)Arbitru video: Nejc Kajtazovic (Slovenia); arbitri asistenţi video: Rade Obrenovic (Slovenia), Massimiliano Irrati (Italia)


