
ULTIMA ORĂ. Baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu,scapă de PUȘCĂRIE. A fost prins cu peste 1.000.000 de lei șpagă în portbagaj
Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, baronul PSD Dumitru Buzatu a fost eliberat, miercuri, din Penitenciarul Vaslui.
Buzatu a fost plasat în arest la domiciliu.
„În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a rap. la art. 205 C.proc.pen. admite contestaţia formulată de Ministerul Public, DNA – ST Iaşi împotriva încheierii din data de 15.04.2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vaslui în dosarul nr. 2562/89/2023/a1.8, încheiere pe care o modifică parţial, doar cu privire la stabilirea duratei arestului la domiciliu.
Rejudecând:
În baza art. 222 alin. 12 C.proc.pen. stabileşte că măsura arestului la domiciliu, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond faţă de inculpatul Buzatu Dumitru are o durată de 30 de zile, începând cu data eliberării inculpatului din locul de detenţie.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate care nu contravin prezentei încheieri. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru derularea procedurii în faţa instanţei de control judiciar rămân în sarcina acestuia. Ia act că inculpatul a fost asistat de un apărător ales în faţa instanţei de control judiciar.
Definitivă. Pronunţată astăzi, 17.04.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei.”, arată magistrații.

Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant.


