Turcia domină militar Siria. Vezi operațiunile militare demarate

Turcia a început weekendul trecut operaţiunea Ramura de Măslin, în Afrin, zonă din nord-vestul Siriei. Deznodământul incursiunii nu trebuie să creeze prea mult suspans: Turcia va cuceri Afrinul relativ uşor. Importanţa incursiunii Turciei stă mai degrabă în provocările pe care ea le aduce în relaţiile dintre Turcia şi celelalte trei puteri care joacă un rol în viitorul Siriei: Rusia, Iranul şi SUA. Pentru a doua oară după anul 2011, Turcia şi-a desfăşurat armata în Siria de pe o poziţie slabă. Dar ea va modela viitorul Siriei de pe o poziţie puternică.

Niciodată în istoria conflictelor armate o operaţiune militară atât de limitată nu a survenit după ameninţări atât de îndelungate: a trecut aproape un an de când Turcia a avertizat că va invada regiunea siriană kurdă Afrin. Operaţiunile militare serioase nu sunt anunţate prin campanii de relaţii publice, întrucât elementul surpriză este crucial în obţinerea victoriei. Un motiv al bravadei turce este că nu are nevoie de elementul surpriză pentru a obţine victoria în Afrin. Conform estimărilor cele mai generoase, efectivele combatanţilor inamici din Afrin sunt de circa 10.000 de luptători, care în plus nici nu au blindate, artilerie şi forţe aeriene. În schimb, Turcia are la graniţă circa 40.000 de soldaţi cu toate aceste trei tipuri de arme. Cel mai serios obstacol în calea invaziei turce este prezenţa unui mic număr de soldaţi ruşi, dar odată ce Rusia îi retrage, cucerirea Afrinului este asigurată.

citeste si: Ce discută premierul Viorica Dăncilă în prima ședință cu miniștrii

Există şi un al doilea motiv, mai important, al ameninţărilor zgomotoase ale Turciei împotriva regiunii Afrin: De fapt Turcia nu a dorit s-o invadeze. Ea se teme că ar putea fi atrasă într-un război de uzură în Siria. Atunci când războiul civil sirian a început, Turcia s-a bazat pe grupări fidele pentru a înlătura regimul lui Bashar al-Assad. Odată ce a eşuat, Turcia a trecut la aranjamente cu Rusia şi a căzut la învoială cu Iranul pentru a-şi realiza interesele cu ajutorul diplomaţiei: aşa-numita troică de la Astana. Obiectivul urmărit de Turcia prin acceptarea încetării focului negociate la Astana a fost să câştige timp pentru ca grupările ei armate fidele din Siria să se consolideze şi să prevină o recucerire a întregii ţări de către regimul Al-Assad. Dacă Assad nu putea fi învins, atunci măcar să nu se permită regimului său – de mult timp ostil Ankarei – să îşi redobândească forţa de dinainte şi măcar să fie respectată voinţa Turciei de puterile din afara regiunii. 

citeste si: Klaus Iohannis are o întâlnire de maximă importanță. Legile justiției dezbătute

Totul părea să meargă bine pentru Turcia până în decembrie, când regimul Al-Assad – sprijinit de Rusia şi Iran – a pornit o ofensivă majoră în zona de detensionare Idlib împotriva rebelilor anti-Assad. Regimul de la Damasc a spus că vizează grupări jihadiste precum al-Qaida; Turcia a susţinut că Damascul încalcă armistiţiul şi a cerut Rusiei şi Iranului să-l strunească pe Al-Assad. (Din punct de vedere tehnic amândouă aveau dreptate.) Ofensiva lui Al-Assad a forţat mâna Turciei. Dacă Turcia ar fi lăsat operaţiunea Damascului să continue, atunci Al-Assad ar fi distrus cel mai puternic fief rebel care mai rămăsese. Aşadar, Turcia a trebuit să-i arate lui Al-Assad şi susţinătorilor externi ai acestuia că vor exista consecinţe dacă trupele lui nu se opresc. 

citeste si: Schimbare MAJORĂ în EDUCAȚIE. Va fi obligatoriu

Fără nicio surpriză, guvernul lui Al-Assad a reacţionat dur după ultimul anunţ al Turciei despre pregătirea intervenţiei în regiunea Afrin. Oraşul Afrin este situat la circa 37 de kilometri de cel mai populat oraş al Siriei, Alep. Nu este o coincidenţă că Alep a fost scena celor mai grele lupte din acest război şi taberele care au preluat controlul asupra acestui oraş s-au schimbat de mai multe ori. Este un centru de populaţie vital, iar înainte de război era cel mai mare centru industrial al Siriei. Este de asemenea un oraş predominant sunit, ceea ce înseamnă că locuitorii săi înclină spre neîncrederea faţă de regimul lui Al-Assad dominat de alawiţi. Regimul de la Damasc a recucerit oraşul plătind preţul unei mari vărsări de sânge, iar obiectivul operaţiunilor sale în provincia Idlib este să securizeze Alepul împotriva unor atacuri viitoare. 

citeste si: Meteorologii au făcut anunțul.Temperaturi de primăvară în plină iarnă!

Dar intervenţia Turciei a pus un obstacol major în calea acestui plan. Cucerind Afrinul, Turcia face joncţiunea dintre cele două fiefuri rebele majore care mai există. Astfel va fi mai uşor pentru grupările anti-Assad sprijinite de Turcia să deplaseze echipamente şi provizii în eventualitatea unor noi atacuri. Dar şi mai grav din perspectiva regimului Al-Assad este că trupele turce vor ajunge într-o poziţie foarte favorabilă susţinerii unei noi ofensive rebele asupra Alepului. Noua ameninţare la nord de Alep obligă forţele lui Al-Assad să reevalueze ofensiva din Idlib şi să-şi retragă aceste forţe pentru a se putea apăra de noi atacuri rebele. De fapt, cum nu a reuşit să convingă Rusia sau Iranul să oprească trupele lui Al-Assad, Turcia a fost nevoită să-şi pună în practică ameninţările. Dar să fii forţat să recurgi la o mişcare pe care nu o doreşti nu ilustrează forţa, ci slăbiciunea. 

citeste si: Încă un politician a fost condamnat la închisoare cu executare

Ceea ce evidenţiază slăbiciunea Turciei este că noua ei operaţiune militară nu ar fi fost posibilă dacă Rusia nu ar fi aprobat-o tacit, pentru acest lucru fiind trimişi la Moscova pe 18 ianuarie şeful Statului Major turc şi cel al Organizaţiei de Informaţii Naţionale. Turcia a cerut atunci Rusiei două lucruri. Primul a fost retragerea soldaţilor ruşi din Afrin. Rusia a desfăşurat soldaţi în Afrin în iunie 2017 în cadrul ”Centrului Rus pentru Reconciliere”. Scopul declarat al prezenţei militare ruse era să prevină confruntări între sirienii kurzi şi rebelii anti-Assad în Afrin. Al doilea lucru cerut de Turcia a fost ca forţele aeriene turce să poată folosi spaţiul aerian sirian pentru a-şi susţine ofensiva. În această parte a Siriei spaţiul aerian este controlat de Rusia – aviaţia militară siriană a fost decimată în război – şi Turcia nu doreşte o confruntare militară cu Rusia.  

citeste si: Tichetele valorice generează consum, locuri de muncă și venituri bugetare

Ministerul Apărării rus a confirmat retragerea soldaţilor ruşi din Afrin pe 20 ianuarie şi aviaţia turcă a efectuat recent raiduri în Afrin, dar această situaţie nu este pe placul Rusiei, care ar fi preferat ca Turcia să nu întreprindă această operaţiune, întrucât ea slăbeşte regimul Al-Assad. De asemenea, acţiunea turcă face ca avansurile Rusiei faţă de kurzii sirieni să devină lipsite de sens, iar Rusia a cultivat această relaţie în speranţa că va crea încă un ghimpe care să stea în coasta Turciei. Totuşi, Rusia a subordonat aceste interese obiectivului ei principal în Siria: victoria, sau măcar aparenţa ei. În decembrie, preşedintele Vladimir Putin a declarat victoria în Siria şi are nevoie de ceva să o demonstreze acasă. Pentru aceasta, Putin are nevoie de Turcia, aşa că este dispus treacă cu vederea chestiunea Afrinului.

citeste si: ANAF îl CONTRAZICE pe Teodorovici. „Altfel vei primi amendă”

Şi apoi avem evident Statele Unite, care de la început au transmis Turciei semnale mixte. SUA au înarmat grupările kurde siriene şi ulterior au încetat să le înarmeze. SUA au anunţat că nu îi vor apăra pe kurzii sirieni în Afrin, dând astfel undă verde Turciei să invadeze, dar apoi au condamnat agresiunea turcă. SUA şi-au exprimat în mod repetat dorinţa ca Turcia să joace un rol mai activ în războiul civil sirian, dar în acelaşi timp au criticat Turcia pentru continuarea colaborării cu jihadişti în Siria, lucru ce ilustrează oarecum fantezia SUA că o forţă arabă liberal-democrată, laică, aşteaptă să fie descoperită în interiorul Siriei. 

Un lucru asupra căruia Iranul, Turcia şi Siria pot fi împreună de acord este că toate trei vor să vadă forţele americane retrase din Siria.

citeste si: Descinderi în 4 județe. Prejudiciu se ridică la 4 milioane de lei