
ACSH Gheorgheni a câştigat în premieră Erste Liga. Românii au învins formaţia maghiară FTC-Telekom cu scorul de 2-1
ACSH Gheorgheni a câştigat în premieră competiţia regională de hochei pe gheaţă Erste Liga, vineri seara, după ce a învins formaţia maghiară FTC-Telekom cu scorul de 2-1 (1-0, 0-1, 1-0), pe propriul patinoar, în ultimul meci al finalei.
Echipa harghiteană, ACSH Gheorghieni, s-a impus la general cu scorul de 4-3, după ce Ferencvaros a avut 3-1.În primele două meciuri ale finalei, desfăşurată după sistemul cel mai bun din şapte partide, Ferencvaros a câştigat în deplasare cu 3-1 şi 2-1 (după prelungiri).
Apoi, în două următoarele meciuri, de la Budapesta, ACSH Gheorgheni s-a impus cu 5-3, iar Fradi a învins cu 3-2.
ACSH Gheorgheni a reuşit să revină şi să cucerească trofeul după victorii în ultimele trei partide, 5-1 (acasă), 4-3 (în deplasare) şi 2-1 (acasă).
Este pentru a patra oară când o echipă din România câştigă trofeul, după HC Csikszereda (2009) şi SC Miercurea Ciuc (2011, 2021, 2022).
ACSH Gheorgheni a jucat prima sa finală. SC Miercurea Ciuc a pierdut trei finale, iar Corona Braşov două, relatează agerpres.ro.


