
Simona Halep este îngrijorată de durerile de la glezna dreaptă
Jucătoarea de tenis, Simona Halep, acuză dureri la glezna dreaptă chiar înaintea finalei turneului Australian Open, accentuate de solicitarea fizică în urma accidentării la glezna stângă.
”Acum piciorul drept e mai rău, deoarece l-am forţat. E dificil, dar nu vreau să mă gândesc la asta, ca să fiu sinceră. Vreau să dau totul sâmbătă, iar după aceea voi avea o vacanţă” , potrivit declarației ei.
Principalul țel al româncei este câștigarea unui titlu de Mare Șlem: ”E mereu dificil când eşti aproape. Am avut această şansă de două ori”.
În 2014 şi 2017, Halep a jucat două finale la Roland Garros, pierzând prima oară în trei seturi în faţa rusoaicei Maria Şarapova, iar anul trecut neaşteptat în faţa tinerei letone Jelena Ostapenko.
”Ultima oară am fost foarte aproape. Poate sâmbătă va fi mai bine. Nu ştii niciodată … Am arătat că am destulă putere pentru a face din nou acest rezultat, iar dacă nu voi reuşi sâmbătă, voi rămâne puternică şi mă voi gândi, voi visa la altele”, a mai spus Halep.
La 26 de ani, Halep este prima jucătoare română care a ajuns în finala turneului Australian Open şi poate deveni a doua care câştigă un titlu de Mare Şlem, după ce Virginia Ruzici, managerul său, a cucerit titlul în 1978 la Roland Garros.



Comentarii