FOTO. Doliu imens în România. Unul dintre cei mai importanți scriitori a murit, la vârsta de 87 de ani

România este în doliu, după ce, scriitorul Dumitru Radu Popescu, membru al Academiei Române, a murit, luni, la vârsta de 87 de ani.

Dumitru Radu Popescu s-a născut la 18 august 1935, în judeţul Bihor. A urmat cursurile liceului în Oradea, iar în 1953 a devenit student la Medicină, în Cluj-Napoca, pe care a abandonat-o în anul trei pentru a deveni corector la revista „Steaua din Cluj”.

În paralel, Dumitru Radu Popescu s-a înscris la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Cluj-Napoca, pe care a şi absolvit-o în anul 1961.

În 1970, scriitorul a fost laureat cu Premiul Academiei Române. A câştigat Premiul Uniunii Scriitorilor din România în anii 1964, 1969, 1974, 1977 şi 1980.

Doliu în România. Scriitorul Dumitru Radu Popescu a primit de mai multe ori premiul Uniunii Scriitorilor
Doliu în România. Scriitorul Dumitru Radu Popescu a primit de mai multe ori premiul Uniunii Scriitorilor

”ACEST ÎNGER TRIST”…Azi, 2.01.23, ora 04.30, a părăsit această lume tristă acad. DUMITRU RADU POPESCU (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai României.

Ne-a îmbogățit cu o operă monumentală, de o valoare excepțională: proză, teatru, poezie, critică literară. Și-a trăit viața într-o desăvârșită onestitate.

A fost un coleg și un prieten ireproșabil. Durerea e prea mare și cuvintele sunt prea sărace pentru a cuteza acum, și în acest loc, evocarea binemeritată.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i dea liniștea de care atât de multă vreme a fost vitregit”, a scris fostul senator liberal și scriitor, Radu F. Alexandru.

Scriitorul Radu F. Alexandru, trist la moartea lui Dumitru Radu Popescu
Scriitorul Radu F. Alexandru, trist la moartea lui Dumitru Radu Popescu

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.