
VIDEO. Pensiile speciale nu dispar. Vezi cine va primi bani în plus. Legea ajunge în 2023, în Parlament
Guvernul a adoptat, miercuri, reforma pensiilor speciale, care prevede că nicio pensie de serviciu nu poate depăși salariul primit în perioada activă.
De pensiile speciale vor beneficia angajații din justiție, navigație, Curtea de Conturi și diplomație. De asemenea, la baza de calcul a pensiei nu se va mai ține cont de prime. Proiectul va fi depus în Parlament și dezbătut după 1 februarie 2023.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a explicat cum se va face această reformă şi dacă va fi afectat şi sistemul public de pensii.
„Știți că în luna decembrie anul trecut a fost un memorandum, un guvern unde toți miniștrii de resort au fost cuprinși într-un grup de lucru și am lucrat împreună cu specialiștii din Ministerul Muncii.
De atunci am avut aceste discuții pe întreg parcursul anului 2022 am discutat și cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială, știți că am avut experții de la Washington la minister și iată că am ajuns, astăzi, în postura în care să propunem în Guvern acest proiect de act normativ care să fie transmis către Parlament, așa cum este normal și cum de fapt, liderii coaliției au spus foarte clar că se va întâmpla”, a spus Marius Budăi.




Comentarii