
Lovitură pentru Dragnea.Eliminarea Formularului 600 Nu Este Posibilă
După ce s-a iscat un întreg scandal în jurul controversatei Declarații 600, Guvernul a decis să anunțe modificarea ei. Termenul de depunere a fost prelungit până la 1 martie, iar președintele PSD, Liviu Dragnea a vorbit chiar de eliminarea lui.
Ioana Petrescu, fostul ministru de finanțe, a venit cu o declarație tranșantă în care afirmă că această declarație nu poate fi eliminată și îi acuză pe cei care au propus asta de lipsă de înțelegere a Codului Fiscal.
„Nu ai cum să vii cu soluția de a elimina formularul 600. Atunci cum mai calculezi asigurările sociale pentru cei care au alte tipuri de venituri decât salarii? Cei care spun acest lucru nu înțeleg Codul Fiscal și nu înțeleg cum funcționează aceste tipuri de declarații și aceste tipuri de venituri”, a spus Ioana Petrescu.
Ea a mai punctat ca întreg scandalul a fost declanșat de modificarea declarației peste noapte și de o proastă comunicare din partea autorităților.
„Această măsură a fost făcută peste noapte și nu a fost comunicată corect, pentru că altfel majoritatea persoanelor care au venituri independente sunt avantajate pentru că, ele vor plăti, dacă au avut venituri peste 22.800 lei net anul trecut, în acest an vor plăti doar la nivelul salariului minim, deci asigurările de sănătate sunt plătite la nivelul salariului minim pe țară, iar cele la pensii, ei au de ales dacă vor să plătească la nivelul salariului minim sau un pic mai mult dacă doresc. În principiu, e de bine, dar a fost comunicat foarte prost”, a completat Ioana Petrescu.
Declarația trebuie depusă de cei care au obținut venituri din activități independente echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an. Veniturile pot proveni din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau din alte surse.



Comentarii