Se închide Pasajul Unirii până la toamnă. 60.000 de mașini trec zilnic pe acolo

Pasajul Unirii se închide, de duminică, 19 iunie, până la începutul lunii septembrie, pentru lucrări de consolidare şi punere în siguranţă.

Acesta va fi primul pasaj rutier din ţara noastră cu semnal GSM şi sistem de ventilaţie pentru extragerea noxelor, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4.

În intervalul cât vor avea loc lucrările, traficul în zonă va fi reconfigurat, urmând ca şoferii, care până în prezent traversau zona prin pasajul subteran, să tranziteze Piaţa Unirii pe deasupra acestuia, respectând noile trasee stabilite de Brigada Rutieră a Capitalei.

Într-o primă etapă se vor lua toate măsurile necesare punerii în siguranţă a obiectivului din punct de vedere tehnic, pentru a le asigura şoferilor cele mai bune şi sigure condiţii de trafic.

Pentru aceasta, vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, ce se pot oricând desprinde şi pune astfel în pericol viaţa oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea şi semnalizarea clară a benzilor de circulaţie, precum şi a spaţiului ce separă cele două sensuri de mers, iar reţelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate.

În pasaj se vor monta un sistem performant de ventilaţie, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor şi asigurarea unui aer curat şi amplificatoare de semnal GSM.

Având în vedere complexitatea intervenţiei, toate aceste lucrări de punere în siguranţă se vor realiza simultan pe ambele sensuri de mers, iar echipele vor lucra atât ziua, cât şi noaptea.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.