Liberalii vor avea duminică un nou președinte. Cine îi ia locul lui Cîțu la șefia PNL. FOTO

Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, că un congres extraordinar al partidului va fi organizat în 10 aprilie.

„Mâine avem Consiliu Naţional extraordinar, ocazie cu care vom convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 10 aprilie.

Astăzi, când vorbim, sunt 44 de filiale care îşi doresc acelaşi lucru, convocarea Consiliului Naţional, lucru care s-a şi întâmplat, pentru duminică, 3 aprilie, cu un singur punct pe ordinea de zi: organizarea Congresului pentru data de 10 aprilie. Împreună cu o majoritate covârşitoare, de 44 de filiale din 49, vom merge, sunt convins, în aceeaşi direcţie.

Îmi doresc un leadership adevărat, orientat spre viitor, într-un context intern şi internaţional extrem, extrem de complicat.

Îmi doresc o soluţie responsabilă, nu una superfluă, în aceste vremuri tulburi, pe care le traversăm cu toţi. Într-un cuvânt, îmi doresc moderaţie, îmi doresc echilibru, nu pariuri riscante”,a spus Bode.

Liberalii vor avea duminică un nou președinte. Cine îi ia locul lui Cîțu la șefia PNL. FOTO 1

Cel mai probabil, cel care va a sigura interimatul va fi prim-vicepreședintele Gheorghe Flutur, care va a vea sarcina și convocării Congresului din 10 aprilie.

Liberalii vor avea duminică un nou președinte. Cine îi ia locul lui Cîțu la șefia PNL. FOTO 2

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.