
Ciucă: România va continua să acorde sprijin umanitar refugiaţilor din Ucraina care tranzitează Republica Moldova
România va continua să acorde sprijin umanitar şi să asiste refugiaţii care trec din Ucraina prin Republica Moldova în vederea tranzitării către alte state membre ale Uniunii Europene, a afirmat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
”Am participat alături de președintele Klaus Iohannis la întrevederea cu președintele Republicii Moldova, dna. Maia Sandu.
Am putut reconfirma sprijinul concret pentru Republica Moldova în privința gestionării crizei refugiaților. România va continua să acorde sprijin umanitar și să asiste refugiații care trec din Ucraina prin Republica Moldova în vederea tranzitării către alte state membre UE.
Suntem pe calea cea bună și în implementarea angajamentelor asumate la ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova, precum Acordul privind asistența nerambursabilă în valoare de 100 milioane euro sau aprobarea Acordului privind tarifele de roaming”, a transmis Ciucă.



Comentarii